To myself:

Exersează privirea blândă.

O fluturare de mână dintre mobilele vechi

E evident de mult ca epoca de glorie a blogurilor personale a apus. Initial, bazandu-ma pe propriile mele perceptii, motivul pe care l-am gasit a fost ca a devenit oarecum impudic sa-ti expui trairile si cugetarile si intamplarile personale pe un blog, fie el si sub pseudonim.  Insa am fost nevoita sa renunt la explicatia asta, vazand ce inflatie de informatii personale exista pe facebook, cu nume si prenume, cu poze, cu locul de munca si liceul la care ai studiat.   Pe facebook anunti deschis si ce mananci la pranz, si cum te simti cand bei cafeaua de dimineata, ce te-a enervat pe trecerea de pietoni, ce opinii politice ai, pe scurt: scrii despre tine orice.  Si, in marea majoritate a cazurilor, fara nicio pretentie literara, ceea ce blogurile-jurnale personale se straduiau, totusi, sa aiba, si unele si reuseau.  Eu, una, lasam pe moment orice carte pentru o postare a lui Highway, Did, Exitentrance, Confrunta durerea, Ernesto Marco Hippolito, pe care nu le cunosteam in realitate, nu ma interesa viata lor per se, insa scriau genial.   Nici eu insami nu scriam numai asa, ca sa mai stie lumea cum o mai duc, ca imi era lene sa dau un telefon sau sa ies la o cafea.  Scriam cand simteam ca am ceva de spus, ca sunt inspirata, ca pot produce o placere unui cititor care nu ma cunoaste, ca scrisul meu poate fi terapeutic pentru cineva, la fel cum al altora a fost pentru mine.   Dar spatiul asta s-a golit.  Fireste, nimic nu ma impiedica sa scriu in continuare (despre mine), dar marturisesc ca am din cand in cand o nostalgie dupa casa plina care era blogosfera in vremurile ei bune.

Să fim realişti?

De când mă ştiu pendulez intre un fel de realism care-mi spune ca prioritatea mea, ca a oricarui om normal de pe planeta asta, e să-şi asigure hrana, acoperişul de deasupra capului si cremele de corp, si un idealism care, pe căi ocolite, imi promite că, dacă ma ţin de un ideal fără să mă uit în dreapta şi în stânga si riscând să mănânc în unele zile pâine cu muştar şi să primesc somaţie că-mi taie curentul, până la urmă voi ajunge un om  care radiază de împlinit ce e. Până acum predomină prima tendinţă (şi ea m-a dus în Canada, s-o spunem pe şleau), cea de-a doua doar îmi dă târcoale din când în când, dar niciodată nu a avut forţa să mă tragă după ea. Că e cu risc. Că e cu îndoială de sine. Că e cu flit din partea realiştilor din afară şi a realistului din tine. Că niciun părinte nu te încurajează pe varianta asta. Şi nu că acum aş fi luat măreaţa decizie, dar simpul fapt că tentaţia asta încă mă mai traversează e un semn bun, e semn că poate, odată şi odată, o să-mi iau inima-n dinţi şi o să încep măcar să mă gândesc să ţintesc spre ceva nici nu neapărat sus, dar care să mă facă să mă trezesc dimineaţa cu alt entuziasm decât că voi mânca un mic-dejun minunat.

falsa astenie

Mergeam pe strada si l-am întâlnit pe fostul director al liceului meu de eiltă care m-a salutat inclinând uşor din cap si ducând mâna la pălărie. Gestul ăsta muzeal si totuşi atât de familiar m-a liniştit pe aproape toata ziua.

Si apoi somnul abrupt de la 8 seara, cand corpul meu a perceput, cred, cele 13 grade drept astenie de primăvara si am adormit fără putinţă de împotrivire.

what if

Stau pe fotoliul Romeo din camera scandinava, Jay imi spune ca nu a cumpărat nimic dulce iar eu ii amintesc ca mai sunt din ăia si desenez un cerc imaginar cu degetul in aer si Jay intelege imediat la ce ma refer, ma doare maseaua si ma gandesc, ca intotdeauna cand sunt bolnava, ca am o infectie grava care pana dimineata se va răspândi in tot corpul si nu mai apuc sa vad lumina zilei, de altfel toata aceasta anxietate generalizata pe care ar trebui s-o tratez cu mai mult umor ("Încearcă sa nu te mai iei asa in serios, K.") formeaza o colectie inepuizabila de frici de tot soiul, care nu ma lasa sa parcurg ziua cu lejeritate si nepăsare, dar toate astea se pot rezolva si eu asta incerc sa fac, sa le rezolv. Cu sau fara grădină secreta, cu sau fara cochilia protectoare, cu sau fara dispreţ (preferabil fara) e imperios necesar sa carpe diem si sa ma bucur daca am motive sa ma bucur. Azi am incercat sa ma bucur citind Zeruya, care ma prinde negreşit in mrejele ei, dar am tot plimbat cartea de colo colo si mai rezolvam prin casa cate o treaba care nu suferea amânare, gen sa arunc mancarea stricata din frigider. Apoi a inceput sa ma doara maseaua, iar eu sa-mi fac testamente sentimentale in cap. Totusi durerea de masea mi-a mai luat mintea de la prostii (i.e.frici) si am ramas cu privirea pironita pe o comedie franceza de epoca in care viata unui cuplu aproape in vârsta a fost data peste cap din cauza spaimelor de statut ale soţiei. Exact ce-mi trebuia. Filmul a virat-o rapid inspre thriller comic, din câte mi-am dat eu seama, dar a venit Jay si am avut chestii mai interesante de discutat. Maine nu am de lucru, dar am de rezolvat treburi in oras, ceea ce e chiar mai neplăcut. Toate astea, sa nu uitam, daca supravietuiesc acestei măsele.

secret garden

The attentive dreamer is slowly losing her secret garden. But maybe when she finds it again, it will be for good.

Fluturi, oameni si maci

10 minute de film = 1 ora din viata mea = o oarecare suma de bani. Daca acum 5 ani ma intreba cineva ce stiu sa fac, raspundeam cu convingere "sa lucrez cu oamenii". Acum doar traduc cum lucreaza alti oameni, in general aventurieri ai timpurilor noastre, reporteri curiosi care strabat marile si continentele in cautare de locuri noi si intamplari inedite. Acum pe rol e un haiduc eco al oceanelor care se lupta cu pescarii ilegali in scopul prezervarii speciilor. Intre timp, oamenii trec pe strada, serviciul lor presupune deplasarea din punctul A in punctul B, se saluta cu cunoscuti, schimba replici, se împung, se ironizeaza, se gratuleaza sincer sau ipocrit, tot spectacolul. Un spectacol din care eu nu mai fac parte, acum doar asist la spectacolul altora si-l fac inteligibil pentru cei care se uita la televizor. Acum trebuie sa caut mai adânc firele cu care sunt conectata de ceilalti, sau sa le inventez (dar nu am fost niciodata experta in găsirea de legaturi subtile intre fluturi, oameni si maci). Pentru ca in niciun caz nu trebuie sa pierd firele vizibile sau invizibile, fiindca am vazut ce se poate intampla.

2008

---- found it in my computer, publish -----


1. What did you do in 2008 that you'd never done before?
I spent Thanksgiving on an island, I went to therapy,

2. Did you keep your New Year's resolutions, and will you make more for next year?
I never make any New Year's resolutions.

3. Did anyone close to you give birth?
Yes, Ioana.

4. Did anyone close to you die?
My teacher of grammar.

5. What countries did you visit?
The Netherlands, USA.

6. What would you like to have in 2009 that you lacked in 2008?
Friends, joy, peace of mind.

7. What dates from 2008 will remain attatched upon your memory, and why?
15 June, ionuka and mikael’s wedding, 7 August, when philippe came to visit me in Vancouver, 20 august, concert radiohead, XXX septembrie montreal, 17 octombrie cand am plecat in Romania, 3 decembrie, cand am plecat din Canada.


8. What was your biggest achievement of the year?
Lejeritatea maxima in engleza si franceza.

9. What was your biggest failure?
Ca nu am reusit sa ma adaptez sufleteste in lumea noua.

10. Did you suffer illness or injury?
No.

11. What was the best thing you bought?
Clothes.

12. Whose behavior merited celebration?
Philippe.

13. Whose behavior made you appalled and depressed?
Oh, so many.

14. Where did most of your money go?
Chirie si avioane.

15. What did you get really, really, really excited about?
Ionuka and Maikel’s wedding. Visiting Montreal. Getting a fake fur. Spending one month with Ionuka. Leaving Canada.

16. What song will always remind you of 2007?
The Killers - Human

17. Compared to this time last year, are you:
a) happier or sadder? sadder
b) thinner or fatter? same
c) richer or poorer? richer

18. What do you wish you'd done more of?
Dancing, Laughing, Gossiping

19. What do you wish you'd done less of?
Worrying, Thinking,

20. How will you be spending Christmas?
With Ionuka, Maikel, Oli.

21. What was your favorite TV program?
The news on Radio-Canada, CBC, BBC World, CNN.

22. Do you hate anyone now that you didn't hate this time last year?
Da. 

23. What was the best book you read?
Michel Houellebecq.

24. What was your greatest musical discovery?
Clinic.

25. What did you want and get?
Money

26. What did you want and not get?
?????????

27. What was your favorite film of this year?
++++++++++

28. What did you do on your birthday, and how old were you?
31. am iesit cu ionuka si cu oameni din v. la un restaurant fancy cu view la ocean.

29. What one thing would have made your year immeasurably more satisfying?
Prietenii mei absolutamente geniali.

30. How would you describe your personal fashion concept in 2008?
Sobru cu unele scapari 

31. What kept you sane?
Faith. Hope.

32. Which celebrity/public figure did you fancy the most?
Obama.

33. What political issue stirred you the most?
The American elections.

34. Who did you miss?
copy-paste de anul trecut.

35. Who was the best new person you met?
Marchelle.

36. Tell us a valuable life lesson you learned in 2008.
Inima e cea mai importanta.

37. Quote a song lyric that sums up your year.
I don't know my future after this weekend

2007

----- found it in my computer, publish it as it is -------

1. What did you do in 2007 that you'd never done before?
Am emigrat.

2. Did you keep your New Year's resolutions, and will you make more for next year?
Nu tin minte sa imi fi facut.

3. Did anyone close to you give birth?
Yes. Lots of them.

4. Did anyone close to you die?
No.

5. What countries did you visit?
The Netherlands. Canada

6. What would you like to have in 2008 that you lacked in 2007?
Friends around.

7. What dates from 2007 will remain etched upon your memory, and why?
11 iunie, cand am emigrat. Xxx aprilie tinselltown. Xxxx iunie ionuka

8. What was your biggest achievement of the year?
Ca am emigrat.

9. What was your biggest failure?
Ca nu am reusit sa ma exprim in engleza cu maiestria pe care mi-as fi dorit-o.

10. Did you suffer illness or injury?
No.

11. What was the best thing you bought?
Can’t remember. The best things I have are gifts (ionuka iPod, tata laptop)

12. Whose behavior merited celebration?
___________________________.

13. Whose behavior made you appalled and depressed?
____________________________.

14. Where did most of your money go?
Chirie, cred.

15. What did you get really, really, really excited about?
so many things, really, most of them related to the new life here.

16. What song will always remind you of 2007?
_____________________________.

17. Compared to this time last year, are you:
a) happier or sadder? happier
b) thinner or fatter? Fluctuates< for now thinner 
c) richer or poorer? richer

18. What do you wish you'd done more of?
reading, conversation, laughing.

19. What do you wish you'd done less of?
constantly getting paranoid about really minor stuff

20. How will you be spending Christmas?
at home with family and friends.

21. What was your favorite TV program?
Stirile de pe CBC si Radio canada, reportajele de pe aceleasi posturi, emisiuni de pe bravo, si knowledge network.

22. Do you hate anyone now that you didn't hate this time last year?
I don’t.

23. What was the best book you read?
Povestasul, cred.

24. What was your greatest musical discovery?
devendra banhart.

25. What did you want and get?
a change.

26. What did you want and not get?


27. What was your favorite film of this year?
"still life” Mullholland drive, 432 O SA FAC UN TOP BINE GANDIT.

28. What did you do on your birthday, and how old were you?
am iesit cu multa lume, esalonat. 30.

29. What one thing would have made your year immeasurably more satisfying?
being around my friends.

30. How would you describe your personal fashion concept in 2007?
sobru spre auster, cu o tenta de chic.

31. What kept you sane?
Tel Ionuka, YM Alex, filmele, anumite bloguri, toate lucrurile noi de aici, soarele.

32. Which celebrity/public figure did you fancy the most?
__________________.

33. What political issue stirred you the most?
incidentul din italia.

34. Who did you miss?
mama tata ionuka oli ariana marian alex vivi stefan miki bogdan moni mishu ioana z philippe marius linda atti ioana u coco peter sorin s laura p zet.

35. Who was the best new person you met?
_______________________.

36. Tell us a valuable life lesson you learned in 2007.
vai, asta cu lectia de viata... ceva legat de perseverenta si de tintit sus si de incredere in sine si de curaj

37. Quote a song lyric that sums up _____
If only we could only live in dreams If only we could make of life what in dreams it seems. Roy

Şi câţi ani are băieţelul tău ?

Are doi ani jumate. E mare deja, la toamnă mergem la grădiniţă. Chiar mi-am zis: îţi dai seama că de la 3 ani eşti la program ? Mergi la grădiniţă, apoi la şcoală, la facultate, apoi la serviciu, tot aşa. Nu ai decât 3 ani când nu eşti la program.

(Ana-Maria, infirmieră)

December talk

Batranul cu par alb de la geam si batranul de pe strada, din fata geamului, discuta.

- Vino si tu la un concert de colinde.

- Ca sa aud ce ? Sunt tot aceleasi colinde, le stiu.

- Atunci hai la Gheorghe ala.

- Nu ma intereseaza niciun Gheorghe.

- Atunci la Traviata. Trebuie sa mai iesi din casa.

- Lasa-ma in pace cu Traviata. Nu am chef. Nu intelegi ca de cand a murit nevasta-mea nu ma mai atrage nimic ? Iarta-ma ca sunt asa de artagos si de idiot.

- Ar trebui sa mai iesi totusi din casa.

- Nu ies nicaieri. Si tu sa stii ca m-ai dezamagit. Nu intelegi nimic. As vrea sa fii mai altfel.

- Mai cum ?

- Asa... mai atasat.

Filtru

Stiu ca as avea nevoie de un filtru prin care sa vad toate lucrurile atroce pe care le vad in jurul meu din 15 iunie incoace, cum ar fi ca un om moare la 2 m de mine. In mod normal, pentru sensibilitatea mea si lipsa mea totala de expunere, ele pot deveni fatale, in momentul in care ma astept mai putin. Altfel nu as visa ca pe sonda vine sange, si asta ca urmare a faptului ca am pus gresit betadina si serul. Sangele e tot mai rosu si tot mai vascos, iar eu ma uit la el neputincioasa. Insa ce e ciudat e ca nu sunt atat de convinsa ca nu gasesc filtrul, ci ca nu il vreau cu adevarat. Ca sunt un mic Hemingway foarte deghizat care tine sa isi provoace curajul si barbatia. Ma intreb cu ingrijorare unde vor duce toate astea, ce vor face din mine, dar mai mult decat ingrijorare, am banuiala ca e vorba de curiozitate si de ceva ce seamana cu ambitia, dar e mai existential decat ambitia.

417. Cruel Tuesday.

Batrana nobila cu Alzheimer trebuia sa iasa din spital. M-am intrebat unde pleaca, dar nu am avut curaj sa intreb. Seara, era tot acolo. "Nu a plecat?". "Ba da, dar au trimis-o inapoi". "Dar unde a plecat?". "La azil. De acolo a si venit, dar acum nu au mai primit-o, ne-au trimis-o inapoi aici". Infirmiera care mi-a dat explicatiile, infirmiera mea preferata, de altfel, se indreapta spre batrana. "Dar nu aveti pe nimeni?". "Ba da, am un fiu". "Si unde e?". "Nu stiu. In Ungaria? Sau poate in Elvetia. El calatoreste".

Doamna fara picior din patul de langa usa isi astepta la pranz fiica sa vina sa ii aduca scaunul cu rotile. "Nu stiu de ce nu vine". "E circulatie mare azi", ii spun. "Nu, nu e asta. Eu cred ca a patit ceva. Ea are cancer. Pe mine m-a adus aici o nepoata, asa, repede, nu am apucat sa iau nimic cu mine. Dar acum ar trebui sa vina fata sa imi aduca scaunul. Precis a patit ceva". "Nu, nu va ingrijorati". "E circulatie", repeta si batrana cu Alzheimer. Seara, o intreb. "A venit fata? Vad ca aveti scaunul". "Nu, fata mea a murit". "Cum adica a murit? La pranz ati spus ca o asteptati". "Da, dar acuma dupa-masa mi-au zis ca a murit. A murit ieri seara, dar nu au vrut sa imi zica. Maine o inmormanteaza". Nu plangea, nu parea sa sufere.

La femeia grasa din patul de la geam a venit familia: doi tineri pe la vreo 30 de ani si doua fetite, una din ele in carucior. La tigani se aduna toata familia; se tanguie, aduc oale cu mancaruri, se agita in jurul bolnavului. Le pasa, se vede ca sunt terminati de durere. Fetitele sunt tare dragute si i-au atras atentia doamnei cu Alzheimer. "Cum te cheama?" "Naomi". "Ce nume frumos! Si pe sora ta?". "Denisa". "Ce nume frumoase aveti amandoua". Fetita zambeste. E, intr-adevar, tare draguta. Dupa cateva minute, "Cume te cheama?". "Naomi". "Ce nume frumos! Dar pe sora ta?"... Tot asa, de vreo patru ori. Naomi raspundea de fiecare data.

Infirmiera mea preferata vine gafaind spre mine pe coridor si se scuza ca nu i-a dat de mancare mamei. Ii spun ca nu e nicio problema, i-am dat eu. "Azi a fost o zi grea. Am fugit la batranica mea, acum am si un deces". "Unde?". "In 413". Adica vizavi. "Avea 76 de ani. De 30 de ani sta la azil. Nu a avut pe nimeni". "Cum, dar am vazut o batrana ca a venit sa ii aduca hainele". "Da, e cumnata. A avut un frate care a murit si el. Cumnata i-a adus hainele, a platit tot pentru ea". Situatia nu e chiar asa de groaznica, parea sa imi spuna infirmiera.

"Si ce pantofi i-au pus?", aud dinspre usa. "Niste pantofi negri, din dulap". "Si prosoapele?"

Question:

What are you left with after you lose language?

A la recherche

As vrea sa am, la un moment dat in viata asta, un an linistit in care sa il citesc pe Proust. Am sentimentul clar ca ma va face sa vad lucrurile altfel, un fel care imi e propriu dar pe care l-am uitat pe drum.

Pe drum

Nu imi doresc sa cad in egolatrie, dar recunosc ca ma preocupa propriul drum. Sper ca in dozajul firesc, desi in preocuparea asta nu cred ca poate spune cineva care e exact "dozajul firesc". Crezand ca asa se evita riscul preocuparii excesive pentru propriul drum, nemaiscriind public despre el, am renuntat sa mai scriu. Insa nu am renuntat sa ma gandesc. Asa ca daca e sa fi cazut in pacatul egolatriei, am cazut oricum, doar ca nu am mai formulat. Or eu cred in punerea in cuvinte, cred in puterea de ordonare a exprimarii scrise, ca atare voi incerca sa scriu din nou. Despre mine.

Nu pot sa nu observ ca de la 30 de ani mi s-au ivit niste provocari pe care nu le cunoscusem pana atunci. Confruntarea cu celălalt, cu ce e diferit de mine. Pana la 30 de ani, am reusit sa stau intr-un cuib protejat, inconjurata de oameni asemeni mie, cu care multe lucruri erau de la sine intelese. Apoi, odata cu plecarea in Canada, s-a produs o ruptura, care m-a pus in fata unor oameni pentru care lucrurile dinainte nu mai erau de la sine intelese. M-am trezit ca trebuia sa explic unor cunoscuti de ce Depeche Mode sunt mai valabili artistic decat Jon Bon Jovi. Sa precizez de ce un film ca 'Legally Blonde' este o pierdere de vreme. Sa ma justific de ce eu sunt in stare sa dau 10 dolari ca sa vad un film la cinema. Brusc, optiunile mele, care imi pareau cele mai firesti, s-au vazut confruntate cu alte optiuni, radical diferite. La inceput m-am revoltat si tendinta naturala a fost sa ma intorc cat mai repede printre ai mei. Insa apoi am privit confruntarea asta ca pe un exercitiu prin care eu insami imi reevaluam, de la zero, valorile. Am inceput sa imi pun intrebarea, poate pentru prima oara in viata, de ce citesc. De ce vad filme, de ce vad anumite filme si nu altele. De ce prefer o anumita muzica si nu alta. Am incercat sa imi explic, in primul rand mie, cu ce e mai bun Bach decat un membru talentat al familiei Guţă. Nu e usor. Nu e usor mai ales acum, in postmodernism, cand orice, recontextualizat, poate capata statutul de arta. M-am inhamat, asadar, la o munca a redefinirii criteriilor alegerilor personale. Poate nu intamplator, confruntarea s-a prelungit si la revenirea in tara. Mi-am regasit vechii prieteni, cu care impartasim fara explicatii aceleasi gusturi, insa am dat de figuri noi, din alte sfere, care m-au provocat sa imi prelungesc exercitiul de cautare, alegere si motivare. Evident ca nu ma satisface un argument de tipul 'pentru ca asa imi place mie' si consider ca l-as jigni pe celalalt inchizandu-i gura cu asa capricii. Am facut si fac efortul de a-mi explica alegerile. Unul din argumentele cele mai simple, dar nu mai putin valabile, este ca am fost formata intr-o anumita directie, pe care apoi am cultivat-o singura, iar acum consider ca a schimba directia ar fi un efort prea mare si in ultima instanta inutil. Un exemplu e folclorul. Nu am absolut nicio pregatire in domeniul folclorului, nu am avut nici curiozitatea de a-l cerceta, desi nu-i neg potentialul de a hrani sensibilitatea. Insa nu e zona mea si acum cred ca as pierde mult timp alfabetizandu-ma si incercand sa-mi insusesc o sensibilitate straina de formarea mea. Asa ca renunt, cu o oarecare tristete, la beneficiile pe care mi le-ar putea aduce, in favoarea beneficiilor mai sigure si mai familiare pe care mi le aduce cultivarea sensibilitatii in alte directii. Asta ar fi o explicatie, printre cele mai evidente. Alte explicatii se incadreaza, in general, in registrul bogatie de nuante, subtilitate, originalitate stilistica versus simplificare, previzibilitate, precaritate a stilului. E un registru argumentativ simplificator, care poate fi contrazis de numeroase exemple (cel mai la indemana ar fi minimalismul). Asa ca munca mea e departe de a fi ajuns la un capat multumitor. Sunt tentata sa cred ca nu va ajunge niciodata la un capat. Insa ceea ce sper e sa merg pe un drum pe care stiu de ce merg si mai sper ca voi sti sa discern care poteci laterale merita incercate si care nu. Desi uneori e placut si sa te mai abati aiurea, sa ai senzatia ca te pierzi si sa te bucuri ca revii la drumul bine stiut.

Anii

Incerc sa tin minte, distinct, anii. Anul 2004 a fost anul in care am iesit pentru prima data din tara, in Franta, dupa o lunga, lunga perioada in care am stat tot in Romania. In 2005 m-am indragostit. In 2006 am plutit deasupra tuturor lucrurilor, usor, intr-un fel de convalescenta. In 2007 am zburat pentru prima data cu avionul. Apoi zborurile nu s-au mai oprit. In 2007 am plecat in Canada. In 2008 am avut caderea nervoasa si am plecat din Canada. Au urmat peregrinarile: America, Amsterdam. In 2009 m-am intors in Romania. Am inceput, incet, sa ma refac. Au continuat drumurile (cum mi le permiteam?): din nou la Amsterdam, la Bucuresti. In 2010, din nou pe drum: Munchen, Viena, Bucuresti, Londra, Atlanta, Boston. Au aparut pe lume Helena si Franny, nepoatele mele. Eram intr-un mod intens si bizar indragostita, mai mult in virtual decat in real. Locuiam in camera mea din apartamentul copilariei mele, cu mama. Alergam, citeam si traduceam filme. Eram locuita de o impresie persistenta de singuratate, cu care incercam sa ma impac, japanese style. La sfarsitul lui august 2010, viata a luat o intorsatura brusca, cu care, cel putin aparent, m-am obisnuit destul de repede. M-am mutat de la mama, am pe cineva langa mine, ofertele de job-uri au inceput sa curga. Lucrurile au intrat pe un fagas normal, o normalitate pe care mi-o doream de mult. Uneori visez sa stau la geam, singura, si sa las sa treaca peste mine orele, iar eu doar sa privesc contururile pe care le lasa lumina pe cladiri si sa aud sirenele pompierilor sau ambulantelor care se indreapta spre familii carora li se intampla ceva important si urgent.

age

E previzibil: atunci cand nu ai mai postat de mult timp, se asteapta ca revenirea sa fie una spectaculoasa. Nu duc lipsa de lucruri spectaculoase in viata mea actuala, insa despre foarte putine pot scrie aici, un loc care mi-a devenit strain. De fapt mi-a devenit straina exprimarea de sine. Am un sentiment de jena sa vorbesc despre mine. Cred ca vine odata cu varsta. Mai nou, incerc sa ma amuz de chestiile care vin odata cu varsta. Nevoia de confort, incapacitatea de a mai suferi din motive romantice, necesitatea meselor regulate, dorinta de somn indestulator, rationalizarea petrecerilor si implicit a berii, politeturile aruncate in stanga si-n dreapta. Imi doresc sa nu ma iau prea in serios, sa nu ma confund cu tipicurile varstei. 33 de ani nu e cine stie ce varsta, aud mereu. Nu, nu e. Insa nu mai e nici 24.

Altfel?
-predau romana la straini, ocupatie care imi place mult
-am 3 domicilii, fapt cam stresant
-imi e foarte dor de Helena si Franny
-am parasit o legatura romantica fara viitor, pentru una cu viitor
-traduc filme in continuare
-merg la sala in continuare
-nu am mai fost nicaieri in strainatate de cand m-am intors din America
-am citit Jeanette Winterson si m-am pasionat de stilul ei
-mor dupa soarele de toamna
-mi-am cumparat cateva haine galbene
-am citit 'Lying on the Couch' (Irvin D. Yalom) si ma bate gandul sa parasesc zona psihologiei pe intelesul tuturor (very catchy, I admit) pentru un alt fel de ordine a gandurilor, nu stiu care, inca, in orice caz nimic cu tenta spiritual-religioasa, poate mai degraba estetica, vom vedea
-maine merg sa vad pentru a doua oara 'Piata Roosevelt', cel mai bun spectacol de teatru pe care l-am vazut de un an si jumatate incoace
-imi e dor de prieteni care sunt departe, dar incerc sa-i fac prezenti fara ca ei sa fie concret prezenti (reusesc rar)

Ratiune si simtire

Am tradus cateva documentare care aveau o legatura cu activismul american. Oameni apartinand societatii civile, care se organizeaza pentru a lupta pentru un drept al lor. Cunosc din proprie experienta aceste demersuri. Imi sunt familiare, pentru ca am lucrat in zona non-profit. Tenacitatea lor este extraordinara. La fel si dedicatia pentru o cauza, la fel si spiritul organizatoric, la fel si solidaritatea. La inceput ma emotionau pana la lacrimi. Ii admiram. Ii admir si acum si as vrea ca romanii sa dovedeasca macar o infima parte din spiritul lor de luptatori. Insa e ceva, ceva ce tine de o combinatie intre senzatii si simt estetic, care ma bloca. Si acum, cand vad in filme asemenea miscari civice, simt mirosul acelor oameni si le vad hainele neglijente. In general sunt americani intre doua varste, simpli si drepti, cu o vadita inclinatie spre a-si ignora propria persoana, mai ales 'impresia artistica'. Pe mine lucrul asta ma dobora. Nu suportam lipsa lor de grija elementara fata de tot ce tine de exteriorul prezentei lor. Era o senzatie foarte puternica, cu care ratiunea mea incerca in van sa lupte. Stiam ca tot ce fac ei este absolut meritoriu, insa mirosul de detergent ieftin sau petele de pe o bluza de trening uzata, ma faceau sa intorc capul. Oare mai simte cineva la fel ?

Crabul

Dani imi spunea ca atunci cand nu am incredere in mine sa iau astrele si sa le inglobez lumina. I-am spus ca mi-e frica sa nu innebunesc asa si sa ma cred Luna sau Soarele. Mi-a zis ca pot sa ma cred si Luna si Soarele, ca e mai ok decat sa ma arunc de la etaj. In felul lui are dreptate. I-am mai zis si ca ma streseaza banii si mi-a spus ca in Tao zice ca daca ai 2 bani, unul il dai pe mancare si de celalalt sa iti iei flori. Asta mi-a placut. Mi-a placut pentru ca tind sa alung esteticul si impalpabilul din viata mea, desi undeva deep down, too deep it seems, stiu ca sunt importante. Dar Dani e un artist, iar eu nu mai sunt artista.

Ma paralizeaza relatia mea cu banii. Nu ii inteleg. Nu ii inteleg deloc. Am impresia ca in momentul in care intervin banii, totul se duce dracului si devenim niste animale care lupta la sange pentru supravietuire. Nu vreau sa cred ca viata e asa. Imi amintesc prima sedinta la Avr., cand eu coplesita de emotii dupa defularea de o ora, raman un pic contemplativa si el imi spune 'Ok, can I get you to pay me?'. Asta a fost o nedelicatete care a stricat tot.

Mi-a trimis azi Albert un clip cu un culturist in concurs. Totul, toate miscarile lui, mi se parea foarte familiar. Mi-am amintit cum eram mici, cu Ionuka, si stateam pe scaune la casa sindicatelor, si urmaream concursurile de culturism. Mama, fiind profesoara, era secretara federatiei de culturism si statea in prezidiu si nota chestii. Eu si Ionuka, din sala, doua fete de 10-12 ani, discutam intre noi, evaluand competitorii. Chiar ajunseseram sa ne pricepem destul de bine. Crabul.

Am fost la un chef de adolescenti cool si am aflat ca eu nu mai pot vibra laolalta cu ei. Au trecut peste mine si peste prietenii mei prea multe lucruri serioase ca sa mai pot crede ca o noapte de muzica si betie poate insemna totul. Imi amintesc de vremurile cand putea insemna totul (le-am lungit pana spre 30 de ani) si erau faine. Dar s-au dus si asta e. Poate la batranete.

Sunt indragostita de cineva care nu se poate exprima in cuvinte. Mie imi e greu asa, pentru ca eu sunt omul cuvintelor si cred in puterea lor de a ordona gandurile si de a elibera tensiunile. Odata numita o emotie, ea nu mai are puterea de a te ravasi. Deocamdata, cat sunt inca indragostita, trebuie sa fac fata lipsei de discurs.