Banshee Beat *

Maine vine nutka, si ma bucur. Apoi vine Ionuka si iar ma bucur. Apoi vom pleca impreuna in romania.

Acum sunt singura acasa, pentru prima data de cand am plecat din canada. E ok. Rememorez. Am intrat azi intr-un supermarket in care nu am mai fost pana acum, care era mai american decat celelalte (mai mare, mai inalt, mai putin cute), si mi-am dat seama ca nu numai ca nu imi starneste emotii negative, ci dimpotriva, imi e intr-un fel dor de america; de america, nu de canada. Pe drum am rememorat, acasa la fel. Am deja o nostalgie cu Amsterdam, cele patru luni ale mele in Amsterdam:

- cand am alergat, si F. si Bogdan erau cu bicicleta langa mine, si ne-am oprit la terasa muzeului filmului din Vondelpark.

- in general cand alergam (mult) si F. era cu bicicleta, si ne mai opream sa stabilim directia, iar cand eu eram prea obosita ma ducea cu bicicleta pana acasa.

- cand tot asa intr-un traseu din asta ne-am oprit sa ne luam inghetata de la australian, pe care am mancat-o pe bordura magazinului, in timp ce se intuneca.

- cand mancam peste in Albert Cuyp sau in Nieuwmarkt, tot asa, pe unde apucam.

- cand ma intalneam cu Bogdan sa cumparam cine stie ce nimicuri, gen ciorapi sau cutie pentru amintiri, si zaboveam indelung.

- cand ne baricadam cu F. in camera david lynch si ne uitam la filme, filmele lui sau filmele mele.

- cand ieseam cu F. in weekenduri din bar in bar (Montmartre, Rouge, Angels, Hot Spot, International) si dansam nestavilit.

- cand eu ma imbracam febril ca sa iesim in barurile sus-amintite.

- cand aveam elanuri si puneam la spalat si apoi intindeam hainele la orice ora din noapte.

- cand eu aveam cate o pornire sa mancam sanatos si gateam ingrozitor de stresata.

- cand mancam cu F. de pe strada, cartofi prajiti, chinezeasca, pizza si nici in cot nu ne durea ca ne ingrasam.

- cand ne venea ideea tarziu in noapte sa mergem la Mike (un bar) unde se 'protesteaza' (se fumeaza).

- cand serveam duminica dimineata in general cocteilul special preparat de F. si apoi somnolam in patul din bucatarie.

- micul dejun minunat, in fiecare dimineata, cu rare exceptii.

- cand mergeam la neozeelandez, zis si neo, sa ne luam tigari, si el stia ce tigari fumeaza fiecare.

- cand aruncam gunoiul pe sest, ca scapasem ziua de gunoi.

- cand vorbeam mult cu Ionuka pe messi, si uneori intervenea si F.

- cand citeam noaptea in pat, pana tarziu.

- cand era Oli aici si am stat o zi intreaga in casa si ne-am uitat la filme, si in alta zi ne-am pornit in turneu cultural prin Amsterdam, si ne-am bagat picioarele in muzeu, ca era coada prea mare.

- cand mergeam la Mark la lectie si imi placea drumul, care avea trei parti distincte, si imi placea si la Mark.

- cand rememoram cu F. a doua zi tot ce s-a intamplat in noaptea precedenta in cursul iesirilor.

- cand mergeam pe Zeedijk, dupa-masa, sa fac cumparaturi in piata si stiam deja aproape fiecare magazin de pe traseu, majoritatea restaurante asiatice, de unde venea un miros specific.

- cand mergeam in Waterlooplein la cult video sa ne alegem filme.

*desi indeobste nu procedez asa, mi-as dori ca la citirea acestui post cititorul sa asculte melodia care da titlul postului, aici.

Which are your joys? Which aren't your joys anymore?

Which are your joys?
sa ma duc la cinematograf, sa aud/spun expresii desuet amuzante (ex. te chinuie talentul), sa invat pe cineva ceva ce eu stiu bine, sa privesc din afara in casele oamenilor in amsterdam, sa alerg, sa cumpar produse de papetarie, sa ma uit pe globul pamantesc, sa mangai pisicile pe cap, sa ascult muzica buna si nu numai :), sa ma sparg de ras la scenetele umoristice ale prietenilor mei, sa cunosc oameni noi care ma atrag din prima, sa ma uit cu ionuka pe tot felul de poze si sa comentam, sa beau si sa dansez fara nicio inhibitie, sa discut cu prietenii mei despre relatii, sa inot mult, sa ascult conversatii de la mesele vecine cu mentiunea ca preferabil sa nu fie fete vorbind engleza americana, sa aleg haine pentru mine si pentru prieteni carora le cunosc precis masura, sa stau in sala de teatru daca e o reprezentatie dar uneori si daca nu e, sa citesc bloguri, sa fumez, sa calc rufe, sa mananc mancaruri deosebite, sa ascult opera din cand in cand, sa ma plimb prin cimitir, sa barfesc cu umor cu oameni de incredere, sa visez si sa ma gandesc cand ma trezesc la ce am visat eventual sa am si cui povesti, sa imi imaginez ca sunt sub apa sau sa ma uit la imagini cu oameni sub apa,


Which aren't your joys anymore?
sa port discutii interminabile, tragediile, sa ma intalnesc cu cunostinte vechi cu care simt ca nu mai am nimic in comun, sa ma indragostesc aiurea, sa ma intereseze situatia politica, sa rascolesc tot felul de chestii din trecut mai ales cel personal, sa beau cafele tari, sa merg mult cu masina, sa am polemici de idei, sa dau sfaturi, sa petrec prea mult timp la o terasa, sa abordez oameni din lista de mes numai pentru ca ma plictisesc, sa vorbesc la telefon indelung inafara de cu foarte putini oameni, sa calatoresc, sa incerc sa gasesc solutii generale de viata, sa fie cald afara,

Doamnelor si domnilor, supa (the soup).

Ar trebui sa ma urnesc sa cumpar mazare, si apoi sa ma urnesc sa o si fac, nu de alta dar daca nu fac mazare o sa mananc iar paine cu DE TOATE, care cer si mai multa paine, si tot asa, pana o sa ma imbrac in depies de profesoara, ca in hainele de tineri o sa fiu o grasa, ergo ridicola.

Cat imi doream soarele si primavara, si acum iata ca au venit. Eu am un elan, si apoi cad brusc intr-o toropeala si as fi in stare sa adorm tastand.

Am vazut un film care m-a uns pe suflet (suflet is passe I know, still), "Phoebe in Wonderland". Ungerea s-a produs, la modul cel mai serios, ca au fost si alte moduri mai light si poate mai importante, dar mai indicibile, pentru ca aveam un dublu approach, care imi e caracteristic in ultima vreme, cel clinic si cel I believe in art.

Zilele trecute tocmai m-am decis, ca urmare a lecturii din Borges, pe care l-as cita extensiv, m-am decis asadar ca eu nu sunt decat un personaj a carui viata nu importa decat in masura in care poate fi povestita din alte vieti si din carti si din tot felul de constructe numite si artefacte. E mai bine asa.

Sunt realmente obosita din cauza la primavara *genitivul va fi istorie baby*, si trebuie totusi sa ma duc sa iau o mazare ca sa nu fiu un artefact gras.

About Me: 25. Exercitiu.

1. In 1995 l-am vizitat pe Arsavir Acterian, in casa unde a locuit si Jeni Acterian.
2. Prima data cand am fost in strainatate aveam 14 ani si a fost in Germania. M-a dat pe spate magazinul de reviste din gara din Frankfurt.
3. La gradinita culorile mele preferate erau portocaliu, mov si roz; imi doream sa am o masina in culorile astea.
4. Intre 1996 si 2001 am detinut apartament proprietate personala in Bucuresti.
5. Nu pot sa vad nimic interesant in viata in afara relatiilor dintre oameni.
6. Am citit cele 4 romane de Michel Houellebecq vara trecuta, in doua luni.
7. In liceu eram membra PNTCD. Am si participat la o conferinta nationala a tinerilor taranisti.
8. Nu imi place sa ma spal pe cap.
9. Cand aveam 17 ani, am vazut "Lungul drum al zilei catre noapte" de la Teatrul din Arad de 8 sau 9 ori.
10. Nu imi aduc aminte cu neplacere de privatiunile materiale din perioada comunista.
11. Primul om mort pe care l-am vazut se numea Gratian si fusese coleg de scoala cu mama. Imi amintesc ca avea un trandafir pe piept.
12. Am fost fana Rod Stewart.
13. Intr-un an jumate am traversat Atlanticul de 6 ori.
14. Cand eram mica aveam parul verde; de la soare si clorul din bazin.
15. Am inceput sa invat germana de 3 ori si nu am reusit.
16. Daca se poate spune asa, imi place mai mult prietenia decat iubirea.
17. Nu pot sa vorbesc in public.
18. Din 2004 pana in iunie 2007 am fost aproape in fiecare seara in Joy's.
19. Pot sa plang la unele scrisori din Formula AS, mai ales cele de exilati.
20. Am picat in treapta intai, de la clasa de info la clasa de franceza, fapt care mi-a schimbat in mod esential viata.
21. In liceu am jucat teatru in limba franceza in AMIFRAN. Am avut urmatoarele roluri: Cupidon, Imparatul Rosu, un vecin, un pakistanez. Nu ma simteam bine pe scena.
22. Pana la 31 de ani nu am citit nimic de Dostoievski. Acum citesc "Idiotul" si trebuie sa ma opresc din cand in cand, atat e de minunata.
23. Nesupravegheata :) as putea deveni cu usurinta a party animal.
24. La testul GRE am avut un scor aproape maxim la matematica.
25. Visez foarte mult si aproape intotdeauna calumea. De ex. noaptea asta am visat cu: plaiul (adica loc din romania pe care nu il cunosc dar care imi e foarte familiar si care e incantator), Ada Milea, Hugh Grant.

ROSES

azi dupa ce am visat imens si exclusiv frumos, inclusiv cu Unghia (cine stie stie), inclusiv ca am plecat cu F intr-o calatorie spontana in jurul lumii cu trenul, inclusiv ca radeam de toti oamenii penali, m-am trezit cu urmatoarele propozitii care stiam ca sunt corecte si pe care nu am mai avut nici un chef sa le ascund pentru ca nu imi mai era frica de ele, deci

IN CANADA A FOST ORIBIL, ASA DE ORIBIL CA NU O SA POT NICIODATA SA INTELEG DE CE A FOST ASA SI DE CE A DURAT ATATA SI NIMIC NU MAI POATE FI ASA DE ORIBIL.

asta poate mi se trage si de la un plans eliberator ieri seara in fata trandafirilor, 12.

Bucuria poate tine loc de orice.

cum mi-a spus nigerianul sambata noaptea pe strada, life is not easy you have to be strong. uneori lucrurile absolut comune spuse la intamplare (the kindness of strangers) au tendinta de a insemna mai mult decat cele indelung gandite. puterea momentului si a semnificatiilor lui posibile.

pentru ca trebuie sa dam semnificatii la ce ni se intampla, sau la ce nu ni se intampla, si ele pot la fel de bine sa vina de pe strazi, de la oameni carora le-ai si uitat numele, asta daca l-ai stiut vreodata.

vineri noaptea a fost minunat, nu am alt cuvant mai bun, cred ca eventual plenitudine. iubire universala, dans, iubire mai putin universala :), un drum spre casa ca la 17 ani, un nume aproape imposibil, si posibilitatea ca toata viata sa fie un drum spre casa, nu exaltat, insa plin de bucurie.

restul nu conteaza (acum). ba da, mai e ceva care conteaza, si anume ca mi s-a facut foarte foarte dor de darius si in mod normal i-as fi trimis un sms cu pisi I miss you like crazy. am dat semnificatii si la asta, si am dezvoltat ideea adineaori intr-o conversatie despre echilibrul perfect seren al distantei dintre doi oameni si a consistentei impecabile a aerului dintre ei.

Lentoarea. 2 joburi, 2 iubiri, 3 apartamente.

e un cliseu, dar in cazul meu nu e, si nu e nici metafora: chiar cred ca viata mea ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat. si nici nu e nimic trist in asta. pur si simplu nu sunt facuta pentru vieti ca un roman picaresc. mie trebuia sa mi se intample 4-5 lucruri in viata, la intervale largi, si la alea 4-5 sa ma tot gandesc, in cele mai mici detalii, si apoi gata. ei bine, alea 4-5 lucruri mi s-au intamplat deja, iar eu nu ma pot opri ca sa ma gandesc, trebuie sa continui si sa mai adaug si altele. abia pot sa continui, si odata cu continuatul vin si celalalte lucruri, nu am cum evita. mai mult, se intampla ceva cu aer de paradox, si anume: pentru ca nu pot sa ma opresc aici, la cele 4-5 lucruri, am o compulsie sa tot adaug, macar sa nu mai stiu de ele. daca spuneam, si am spus, ca as fi vrut sa traiesc in vremuri trecute, e pentru lentoarea acelor vremuri comparat cu ce e acum. acum lucrurile sunt scapate de sub control, schimbam zeci de joburi, zeci de apartamente, zeci de iubiri, nu inteleg. eu am avut pana acum 2 joburi si imi e greu si sa ma gandesc ca o sa il am si pe al treilea, 2 iubiri si a treia nici nu imi imaginez ca va mai veni, 3 apartamente si nu mai am niciun chef de al patrulea. as vrea sa pot sa iau o pauza lunga lunga sa ma pot gandi in liniste la toate astea, la toate iubirile, joburile, apartamentele. mor cand ma gandesc ca in vremuri trecute astea erau suficiente pentru o viata.

NY

am mai fost la teatru, asta ca sa o iau de unde am ramas, la Hedda Gabler. nu comentez acuma, nu am chef de priviri critice, ce pot sa spun e ca eu trebuie in viata asta sa ma duc la teatru. mi-a si dat prin cap sa raman la new york si sa ma fac plasatoare.

am mai fost si la doua muzee, cu ileana, care imi mai explica, daca nu mi-ar fi explicat eu as fi ramas prostita la impresionisti si cadeam in reverii. am vazut si Revolutionary Road care mi-a placut, din nou nu intru in comentarii critice.

in orice caz new yorkul mi-a placut foarte mult, energia, vitalitatea. m-am si gandit ca ar fi un oras in care as putea sa stau, dar: m-am dus mai departe.

viata mea devine un roman picaresc :)

si am ajuns la amsterdam dis-de-dimineata.....

(end of part I)

Ce ar fi sa ma duc sa beau o cafea la teatru

blogul e ca o umbra care ma urmareste mereu. rareori cand nu scriu nu ma gandesc la ce as scrie. la un moment dat trebuie pur si simplu sa scriu, ca sa scap de gandul de a scrie.


am fost azi la o piesa de teatru, pe broadway, sa o spun si pe asta. Equus, de Peter Shaffer. o piesa tenebroasa, derulata intr-un spital de psihiatrie din anglia. cel mai nelinistitor, psihiatrul. bine, e un cliseu, insa cliseele au forta lor, si ce e un cliseu daca nu o conventie acceptata de o majoritate, si ce nu e conventie? in fine. psihiatrul se intreba cum se ajunge ca un om, din toate momentele pe care le are in fata si din toate legaturile posibile intre momente, sa le aleaga exact pe cele care sunt vatamatoare, inacceptabile, periculoase. si, din nou, cliseu, nebunia, explicabila si la o adica justificata ca pasiune dusa la extrem.


pe drum ma tot gandeam la astea, nu stiam ce raspuns le poate ingloba pe toate si daca exista un asemenea raspuns, si in functie de ce el se schimba, si - evident - ce e normal si ce nu, raportat la conventii, care si ele sunt diferite si schimbatoare, etc etc etc. cand sa intru in metrou, la una din statii se stinge lumina, total, si inaintam in intuneric in tunel, din cand in cand niste neoane lumineaza intermitent vagonul, apoi din nou intuneric total, oamenii stateau incremeniti, nimeni nu misca, si eu dupa ce am trecut de incremenirea initiala si de toata nelinistea (in metrou mereu se anunta 'nu ezitati sa raportati activitati suspecte'), am trait una din cele mai linistitoare stari, o bucurie pura, si sursa ei e foarte simpla, si metafora e foarte la indemana, cum trecem asa prin tunel si e intuneric, si ne e frica, orice se poate intampla, dar stim ca nu mai e mult, sau poate mai e mult, dar la un moment dat va veni si lumina, lumina banala din statie, care reda conturul cunoscut si linistitor al obiectelor si repune lucrurile la locul lor, everything in its right place. asa a si fost.


acum mai vreau la teatru, din nou mi-am dat seama ca, de fapt, oriunde as fi, realitatea, orice realitate, e mai bine sa fie sublimata prin - desigur - arta.


am revazut un film multiubit, Much Ado About Nothing, cu Kenneth Branagh si Emma Thompson, light light light, si 'sigh no more lady sigh no more'. cand eram mica citeam, si eu si ionuka, povestiri dupa piesele lui shakespeare, ce placere.


am dormit 12 ore si am avut, secvential, vreo 6 vise, ultimul fiind cu mine plimbandu-ma lejer pe str. eminescu din arad cand mi-a venit ideea 'ce ar fi sa ma duc sa beau o cafea la teatru' si inima mi s-a umplut de: bucurie.

After New Orleans. Waiting for 2009.

ca sa scriu la blog trebuie sa am momentul in care sa fiu singura, si nu il prea am, ceea ce cea mai buna chestie care nici nu speram sa mi se intample in anul asta, prapaditul 2008, cel mai penal. imi aduc aminte ca am intrebat-o o data pe o colega din liceu care scria cele mai frumoase poezii cum de (ce naiv) scrie asa frumos, ce se intampla in capul ei, si mi-a raspuns ca trebuie sa nu aiba treaba in casa.

anul 2008 a fost anul sobolanului, acuma am aflat, si m-am gandit ca poate de asta a fost asa cum a fost pentru ca eu am oroare de ei. anul viitor e anul bivolului, tot acuma am aflat, si bivolul e ok.

am fost la new orleans, o sa pun si niste poze, nici nu stiu care, ca toate sunt frumoase, am stat la terase, am fost la catedrala si eu mi-am amintit de cand eram mica, mi-am mai amintit si de cum eram inainte sa plec si as vrea sa fiu din nou asa, desi nu putem intoarce timpul inapoi.

asta e refrenul meu in ultima vreme, cu datul timpului inapoi, desi normal ca stiu ca asa ceva e imposibil si ar trebui sa ma orientez spre prezent si sa fiu mai pozitiva, dar numai gandul sa incep sa fiu pozitiva imi intoarce stomacul pe dos, poate e un setting, nu neg, insa asa totul e setting, deci iese din discutie. si nu zic, sunt pozitiva, dar cu pozitivul asta parca niciodata nu e de ajuns, si daca ptr. o secunda te-ai scapat si nu ai mai fost pozitiv, totul s-a dus si secunda aia ajunge sa defineasca toata ziua. inainte nu era asa, era mai bine, ca nu ma gandeam sa fiu pozitiva, era ok sa-i zic la mama "mama, vreau sa mor", si mama sa ma intrebe "ok, cand, inainte de avignon sau dupa?". asa treceau zilele si era cat de cat ok.

in new orleans parca timpul era dat inapoi, cu casele stradutele terasele, beignet, omleta cu ciuperci, fumat inauntru, senviciurile perfecte, cimitirul.

am avut vizitatori inainte sa plecam (fr. si gr.) si mi-a placut de ei.

bilant2008 facut in masina cand ne-am intors de la new orleans, si ce repede a trecut timpul prin alabama. alabama !

problema cu america (problema mea) e ca daca nu am viata personala f. intensa, ceea ce nu pare ca pot avea, ma cred intr-un perpetuu film, si asta e cel putin confuzant. lucrurile nu au carne (grad de realitate).

ptr. 2009 as vrea sa nu ma mai gandesc la aici si acolo, UNDE e mai bine, la Orase si Tari si Continente. sa fie ok oriunde, dar asta inseamna sa trec de un prag, care e cel mai greu prag, zic eu. tot ptr. 2009 imi mai doresc sa ma gandesc la oameni cum ma gandeam inainte (iar incep) adica cu bucurie compasiune dedicatie, deci lor sa li se intample lucrurile cele mai minunate, de care eu, prin intermediul compasiunii, sa ma bucur.

azi o sa ma imbrac frumos si o sa mergem la revelion.

Ajun

Ecranul

cand nu scriu inseamna ca totul e ok sau chiar superok.

uneori ma gandesc ca se intampla ca in filme cand eroul nostru trece prin experiente intense nefamiliare care pana la urma se dovedesc a fi purificatoare si care il fac sa isi descopere un eu nou, mai bogat. sau mai e si varianta in care eroul descopera eul mai bogat si, mai mult, transforma experienta intensa si nefamiliara in ceva inaltator precum o carte sau un film.

insa asemenea lucruri se intampla in filme si de aceea le iubim :)

in viata nu stiu inca cum se intampla, o sa spun de indata ce aflu. oricum dat fiind ca lucrurile se intampla ORICUM mai lent, e posibil sa nici nu ne dam seama ce s-a intamplat de fapt. e greu sa elimini timpii morti.

cred ca multi isi imagineaza momentul final in varianta de film, momentul pe care daca bine tin minte chiar l-am intitulat cu prietenii (oli?) 'ecranul'. cand iti vezi derulate pe ecran imaginile importante din viata ta, si abia atunci afli ce a fost important si in ce ordine. desigur conceptul e larg raspandit in fictiunea de toate genurile, acum mi-am adus aminte doar de 'romanul adolescentului miop' in care aparea ('caci aici pe pamant traim intr-un cumplit relativism', parca).

**
am visat cu prieteni, visele se petreceau in ro., am visat si cu did, se facea ca statea in fata casei, pe iarba, intr-o rochie mai vintage, langa un stalp daramat, si citea si din timp in timp radea de trecatori. in viata reala, cineva (F.) va face un gest neasteptat si deci nesperat, care mi-a umplut inima. in acest timp altcineva (I.) face mereu gesturi care imi umplu inima, inima este importanta, e cea mai importanta. apropo, m-am gandit o zi intreaga, ziua in care am mancat gyros la tejghea si am fost la magazine, cum imi umpleau inima faptele bune pe care le faceam spontan si instinctiv, si ca as vrea de acum inainte sa fac la fel, insa nu stiu daca se va mai putea spontan si instinctiv, probabil ca nu. oricum, a fost o zi in care mi s-a parut ca pot alege intre, ca sa simplific, alb si negru, si ca nu vad de ce as alege altceva decat alb. motivul ar fi unul singur, inca, si anume 'memoria unei tristeti', care, ca orice memorie, se sterge cu timpul si cu faptele bune si cu filmele si toate celelalte.

Legaturi

As vrea sa inteleg complet si definitiv ce se petrece in creierul exilatului. Sa mi se prezinte un grafic care sa nu lase nimic neexplicat. Deocamdata nu imi place deloc ce se intampla in creierul exilatului, si asta probabil si pentru ca nu inteleg. Isabel Allende vorbea de pierderea unui firesc al tau cu ce e in jurul tau. Nu mai iei lucrurile asa cum sunt, cu sentimentul ca asa trebuie sa fie, ca asa au fost date. Exilatului nu-i mai e dat sa simta asta. Nimic din ce e in jurul lui nu mai e dat, pentru ca nu pot fi mai multe daturi. Datul e unul singur. Pentru exilat, care stie deja ca nu mai e unul singur, ca aici e un dat, altundeva altul, a disparut deci insasi notiunea. Ceea ce e in jurul lui nu il mai fixeaza. Exact cuvantul ala: dezradacinat. Senzatia e foarte nelinistitoare. Daca nu mai exista legatura data intre tine si ce e in jurul tau, trebuie cautate alte legaturi, pentru ca nu se poate trai fara legaturi. Ma gandesc ca acele alte legaturi trebuie sa fie mai trainice, nu?, pentru ca nu mai sunt un rezultat al purei intamplari de a fi intr-un anume mediu inconjurator si nu in altul. Ele trebuie sa functioneze oricand. Ma gandesc la principiul (care poate fi lipsit de orice temei de fapt), pierzi ceva castigi ceva. Insa pierdutul si castigatul nu neaparat se inlantuie. Exista un timp suspendat in care ai pierdut ceva si inca nu ai castigat nimic. Durata, ca orice durata sufleteasca, e necunoscuta. Timpul suspendat intre ce ai pierdut si ce e posibil sa castigi e cel mai nelinistitor.

Jurnal
Acum sunt la ionuka si la maikel. Ei sunt la scoala. Aud ceasul, ceea ce imi aminteste de romania, nu stiu de ce, si mai aud si cainii latrand, ceea ce iar imi aminteste de casa si mai precis de bunici. Aici natura, din cate am vazut, nu e ca la V. E mai salbatica, mai putin constransa. Asta imi place. Imi mai place si casa, e mare si are multe locuri anume. Am vorbit cu prieteni pe net. Am intermediat o barfa, cu reala placere. As putea sta mult timp pe veranda in fata casei, sa ma uit la oameni, la copaci, la veveritele care merg pe sarma, si sa incerc sa uit.

de maine

inotam azi, una din chestiile care m-a relaxat, cum imi propuneam, si imi dadeam seama ca eu nu simt nimic ca e ultima zi aici, poate ultima data cand vad orasul asta sau tara asta. obiectiv vorbind stiam ca ma bucur, dar nu simteam bucurie. apoi m-am gandit ca poate asa e normal cum inaintezi in varsta sa ti se toceasca emotiile si apoi m-am mai gandit ca e chiar mai bine. dupa excesul din ultima luna jumate nu mai vreau emotii, eu ziceam ca de niciun fel, dar de fapt nu le mai voiam pe alea oribile. dar daca e sa le dau pe toate sau sa le iau pe toate mai bine le dau si gata, vad ca merge si asa. faci un lucru, apoi faci altul, apoi altul, apoi te culci, dupa care te trezesti si incepi iar si faci un lucru si apoi altul si tot asa.

am vazut doua filme calumea, "Il y a long temps que je t'aime", grav si emotionant, cu multe straturi, toate serioase, si in fine inteleg adoratia kristin scott thomas. si "Estrellita", un film sloven, minunat, cu iz rusesc, nevasta si amanta care pana la urma merg la un pahar, si un anume fel de lightness cu lucruri care se rezolva gratios pana la urma pentru ca au intervenit, uneori comic, ingerii, frumos film.

am mai fost si la un spectacol de dans, prost, si cu niste costume sinistre. am vibrat numai la un fragment, despre o emigranta chineza, care imi dadea intr-adevar senzatia aia nelinistitoare ca iti schimbi pielea emigrand.

am terminat isabel allende, "Tara mea inventata", niste lucruri foarte adevarate despre exil. m-a facut curioasa sa citesc romanele ei, chiar voiam f. mult, numai ca nu in engleza. in loc de asta am inceput un orhan pamuk, care nu stiu inca daca imi place sau nu, "La vie nouvelle" se cheama, am zis ca se potriveste momentului, sau daca nu sa fortam putin.

aaa, si iar m-am intalnit cu oameni, acuma am fost vecina cu ei, am vorbit am ras am baut bere, ma rog ce fac oamenii cand se vad si se simt bine. da si am mai fost si la o alta socializare care a fost oribila, nu ar fi trebuit sa ma duc dar nu am putut sa spun nu, in fine, vesnicele chestii care tot sper sa se termine, si care se vor termina de maine.

maine o sa fiu la ionuka, totul se va schimba si va fi bine, continuu.

...yes, please hurt me for a change, hurt me, kiss me, serre moi dans tes bras.

cred ca abia acum imi dau seama de ce am plecat din romania. ma simteam prinsa in capcana. stiu ca ma tot lamentam la mama ca uite, ce previzibila e viata mea de acum inainte, nimic nu o sa mi se mai intample, ce mi se poate si intampla in orasul asta mic in care stiu pe toata lumea. da, ma simteam prinsa in capcana, si eram convinsa ca daca plec pe un continent mare, intr-un oras mare, o sa se rezolve totul. insa nu se rezolva. si nu exista capcana.

nu exista pentru ca acum nu mai cred in capcana. sau, invers, cred ca orice poate fi o capcana. sa vedem, daca alegi sa te mariti, esti prinsa in capcana vietii in doi, daca alegi sa fii singura, esti prins in capcana singuratatii. daca alegi sa ai copii esti prins in capcana ingrijirii copiilor, daca alegi sa nu ai copii esti prins in capcana singuratatii plictisite. daca alegi sa ai bani, esti prins in capcana facutului de bani, daca alegi sa nu ai, esti prins in capcana saraciei. daca alegi sa ai o cariera calumea, esti prin in capcana luptelor pentru avansare si mentinerea pozitiei, daca alegi sa fii un pierde-vara, esti prin in capcana complexelor profesionale. adica orice alegi e o capcana. cred ca am mai auzit asta si in Noi Albinoi, un batran ii citea din kierkegaard parca.

atunci la ce bun sa te mai si gandesti in termeni de prins in capcana, daca tot nu poti sa-i scapi oricum, oriunde ai fi, orice ai face? asa incat tot ce iti ramane de facut e sa nu te gandesti asa la lucruri, punct. ci ca la ceva care curge. Sa lasam lucrurile sa curga.

oricum eu stiu ca eu o sa am mereu un sentiment de stagnare perplexa in fata vietii, ca orice as face voi ramane, pana la final, cu impresia ca viata nu a inceput, ca trebuia sa fie altceva, ceva mai puternic si mai luminos si mai permanent. nu stiu ce ar putea schimba impresia asta, pentru ca deja f. putine lucruri ma mai impresioneaza, din jurul meu sau la mine, nici daca as urca pe kilimandjaro nu cred ca ar schimba situatia cu mult.

asta e din cauza ca am plecat si am vazut lumea, nu toata, insa indeajuns cat sa imi dau seama ca mai sunt f. putine lucruri de experimentat si ca si mai putine merita vreo atentie.

tot ce poti sa faci e sa lasi lucrurile sa curga si sa treaca o zi dupa alta fara vreo miza anume decat sa treaca placut si facand pe cat se poate bine in jurul tau. cam atat.

e un cantec, de fapt o strofa, care m-a cucerit din prima si nu incetez sa ma gandesc la ea, e pe melodia de la For he's a jolly good fellow, ca sa stiti: The bear went over the mountain/To see what he could see/ And all that he could see/Was the other side of the mountain/The other side of the mountain was all that he could see.

+++

am terminat aici la lucru si nu simt nimic, dar nimic, nici bucurie ca am scapat, nici panica ca nu mai am alt job la orizont. maine am mult de lucru acasa ca poimaine plec din locuinta aia. in urmatoarele trei zile incerc sa ma relaxez nu stiu cum va fi asta, si apoi plec la ionuka.

++++

ieri am vb. cu miki si ne-am amintit de craciunul 2006, cand a fost la arad marian si apoi a venit si philippe, si marian statea la miki si philippe la mine, si ne intalneam la miki in general, care era tare obosita dar si f. draguta. marian ne tot capacita cu myspace-ul lui si telemake, My Socks Are Fine, si cu philippe vorbeam enorm, enorm, si cred ca si beam nu tin minte ca enorm. am fost si la gabi la masa, si atunci a fost momentul Antony Crippple and the Starfish ocupand fiecare particula din casa. a fost un craciun foarte frumos, se apropia de ceea ce as vrea eu sa fie viata, neintrerupt, puternica luminoasa permanenta.

Jacob

acum, ca am un elan si sa profit, imi sortez hartiile, ce arunc, ce iau cu mine, si, cum era si de asteptat, ma 'traverseaza' niste melancolii, mai ales cand am vazut ghidul Bienvenu au Canada, nu stiu de ce le citeam in franceza, some kind of denial haha, in fine, si ce ma trezesc eu sa subliniez din prima pagina a ghidului, asta atunci cand am ajuns aici: VOTRE PREMIERE ANNEE AU CANADA SERA REMPLIE D'EMOTIONS ET DE CHANGEMENTS, acuma ma si distreaza ce altceva.

in orice caz in ultimele zile am vazut oameni, vineri au fost la mine o fam. de 6 pers. si a fost foarte fain, am vorbit, am ras, ne uitam la micuta, si despartirea f.f. emotionanta de Dana in hol la bloc, stiam ca in secundele alea nu isi dorea altceva mai mult pe lume decat sa imi fie mie bine in viitor, si asta e minunat cand se intampla, fie si numai ptr. cateva secunde.

ieri, adica sambata, a venit la mine sa cumpere patul o doamna rusoaica tacuta si cu o oboseala infinita, cred ca a trecut prin multe si a trecut gratios, si fiul ei, Jacob, un baiat slab si lungan, stiti varsta, si putin timid, dar brav, un fiu brav.

dupamasa am fost la prietenii mei la chef si am vb. romaneste, erau multi romani, am aflat suprinzator si o barfa, eu nu mai stiam ce e aia, cred ca m-am si pilit la un moment dat, desi nu mi se parea, dar uitasem cum e asta, nu am mai baut de cam o luna. tin minte ca vorbeam cu cineva si-i tot ziceam Bai frate, si el zicea ceva cu Sa avem fun, dar nu ma deranja, pentru ca aici mi-au trecut sensibilitatile la limba romana, pot vorbi si eu lejereanu :)) cu Puii mei sau Pana mea, sa nu va mirati. deci eram ieri cu romanii si m-am gandit ca poate ar fi fost mai bine sa fi avut legaturi cu comunitatea, mai schimbam o vorba, mai mancam un mic, mai un otv, ma rog, din astea, dar acuma ce mai conteaza. in orice caz am fost placut surprinsa ca nu au sarit pe mine cu De ce pleci? Esti fraiera? Stai macar pana la cetatenie, asta e IMNUL romanilor in canada. mi-am auzit-o insa numai o data si am izbucnit intr-un Dar nu ma intereseaza, continuandu-mi euforia. s-au sters de praf personaje din arad, de ex. unul din oamenii de la chef a fost la mama la scoala si ii stia pe toti profii de acolo, normal, si profii de la mama de la scoala sunt niste Fapturi Mitice ale copilariei mele. ca sa revin la o tema (supratema) recurenta: s-au refacut conexiunile.

acum sortez hartii, cum am spus, o astept pe Natalie sa vad ce mobila cumpara, ma intreb pe ce o sa dorm cand o sa imi cumpere si salteaua, acum e asa studenteste aici, imi place, si intre timp ascult Beirut, iar eu cand ascult Beirut inseamna ca sunt ok.

realul imediat

am recitit blogul meu din anul 2006, un an in care se pare am fost constant fericita. si amintirea imi spune acelasi lucru. a fost un an suspendat cumva in timp (asteptam sa plec in canada), asa incat toate lucrurile aveau o usuratate atat de placuta. in mare, faceam cam numai ce voiam, si ce voiam erau filme, carti, teatru, muzica, prieteni. se intampla mereu cate ceva, niciodata ceva grav, vitalitatea mea si a celorlalti era blanda, dar exista, cu certitudine. starea s-a prelungit pana in iunie 2007 cand am plecat efectiv.

din iunie 2007 totul s-a schimbat si eu nu imi amintesc sa fi fost de atunci vreodata vara, desi stiu ca au fost totusi doua veri.

la fel cum iarna nu imi pot imagina ca exista si vara cand murim de cald si umblam in tricou, si invers, la fel acum nu imi pot imagina ca vor mai veni acele vremuri de o liniste calma, fericiri marunte dar constante, prieteni, teatru, terase.

inca nu stiu daca era nevoie de confruntarea asta de un an jumate, inca nu stiu ce va ramane in urma ei. sunt unele lucruri cu care e mai bine sa nu te confrunti pentru ca lasa in urma rani. cu altele e bine sa te confrunti pentru ca iti dau certitudini care dureaza o viata.

ma consolez totusi cu gandul ca totul trece si ca realul imediat de acum se schimba, slava cerului, si ca va fi inlocuit de un alt real imediat, care cu siguranta va fi mai bun, pentru ca nu il mai las la voia intamplarii si a unor vise inspirate din vederi din copilarie cu orase cu zgarie-nori.

sa ma vad din nou cu 2 valize

am fost ieri la spect. asta, de dans. m-am pus la margine si tot evaluam cati pasi mai sunt pana la iesire, am zis ca bine ca scrie EXIT ca vad clar unde e iesirea. deci aveam emotii ca nici nu o sa pot sa stau. dar mi-a placut *un fel de a spune*, mi-ar fi placut enorm cu cativa ani in urma, genul de spect. cu ambiguitate de gen si cu insinuari de relatii. nu foarte lucrat though. se putea si mai bine deci. faptul principal a fost ca am stat si nu numai ca am stat, nu m-am uitat la iesire nici macar o data, si mai mult am uitat de mine CA PE VREMURI si m-am emotionat de la arta, tot ca pe vremuri. am plecat de acolo mai usoara (light) si mi-am zis ca precis se poate reconstrui ceva. modul in care se reconstruieste e exact asta, sa ma duc la tot felul de spect. si evenimente culturale care sa ma duca undeva unde eu singura se pare ca nu pot sa ma duc. si normal sa fiu cu prieteni care si ei sa se duca acolo si acolo se ne intalnim. altfel nu pot si e ok totusi ca mi-am dat seama. credeam ca nici asa nu o sa mai pot, perioada lunga lunga in care nu intelegeam de ce ar mai deschide cineva o carte sau s-ar mai aseza intr-un fotoliu la teatru. e mai usor totusi cand admiti ca 'in interiorul tau' nu e nimic si ca trebuie deci constant sa il umpli cu ceva. eu stiam cu ce sa il umplu (cu ce am zis) insa stiam din instinct daca se poate spune asa, si pe instinct nu te poti baza, ai tendinta sa il negi sau provoci. provocarea asta se poate termina rau, e o chestie periculoasa. ca sa revin acum stiu acelasi lucru insa il stiu nu din instinct acum stiu pe ce ma bazez. 'confruntarea pana la radacini cu tine insati' philippe.

ptr. ca tot fac countdown, mai sunt acum 2 sapt. in care chiar va trebui sa ma stradui sa fac ce trebuie sa fac. nootka e la amsterdam si maine merge la sigur ros. am zis numai asa :) deci tineti-mi pumnii sa ma pot concentra pas cu pas si sa am si noroc. cand nu mai pot si ma dezintegrez brusc ajunge sa ma vad din nou cu 2 valize SI ATAT.

chinese checkers and the right hemisphere

mai sunt 3 saptamani. ar putea fi 3 saptamani fericite, daca nu ar fi brazdate de bucati de intuneric cu care nu stiu ce sa fac (cred ca o sa le las in pace).

stiu ce am invatat, stiu ce trebuie sa reinvat.

daca vorbeam de spatamani fericite trebuie sa nuantez, fericirea are chipul melancoliei, iar melancolia e buna, pentru ca vine din inima.

(eu uitasem si de melancolie).

melancolia a venit in momentul cand am deschis debaraua pe hol si am vazut ciocanul. m-am oprit si mi-a venit in minte momentul si toata atmosfera cand l-am cumparat. nu au importanta acum detaliile. ceea ce are importanta este ca momentul m-a trimis la alte momente, ale mele, aici, singura, momentele mele de mici triumfuri.

as vrea sa ma vedeti intr-unul din ele. sunt singura, am o sacosa ikea albastra pe umar, cu mici obiecte dragute, stau intr-o statie de metrou din suburbie, astept si ma mai uit multumita in sacosa. sunt pe punctul de a-mi incropi o casa draguta.

la un moment dat s-au terminat toate obiectele si atunci nu am mai stiut cum sa continui.

cum vorbeam cu ionuka, parca am jucat chinese checkers (bilele colorate). incep entuziast, inteligent si apoi nu stiu cum sa mai continui. ma poticnesc la intrarea in casa si dupa asa un inceput glorios sunt invinsa la cateva mutari.

asta daca e sa privim lucrurile ca avand inceput si sfarsit, si nu in fluiditatea lor. eu una prefer fluiditatea. vine din emisfera dreapta si e mai light.

Ai grija ce iti doresti (f.adevarat)

Sunt exact asa cum am visat: libera. Daca mi-am dorit ceva constant de cand ma stiu a fost libertatea. De asta nu am putut nici sa imi fac abonament la telefon pe 2 ani. Daca cumva ma indragostesc si vreau sa imi urmez inima in Venezuela?

E bizar, stiti, arhicunoscuta zicala Ai grija ce iti doresti ca e posibil sa se si intample. S-a intamplat. Sunt totalmente libera. Nu ma leaga nimic de nimic, pot sa ma duc unde vreau sa plec de unde vreau sa stau cat vreau unde vreau.

Mai stau in acest oras, Vancouver, si in aceasta tara, Canada, o luna. Plec la Amsterdam. Intre timp voi sta cu Ionuka si cu Maikel de sarbatori, apoi voi petrece un timp cu Oli la New York. Apoi ajung la Amsterdam.

Nu pot scrie acum de ce plec de aici. Motivele sunt impartite egal in doua: pe de o parte nu m-am putut obisnui cu Lumea Noua, pe de alta parte situatia mea personala aici, afectiv vorbind, nu a fost dintre cele mai bune. Am fost foarte singura, m-a obosit singuratatea in ultimul hal.

Ceea ce vreau sa spun este ca libertatea nu are nici pe departe gustul pe care credeam ca il are. Dimpotriva. Faptul de a nu fi legata de nimic, nicaieri, imi da niste incertitudini care ma arunca in cele mai negre ganduri si anticipari. Desi sunt ferma in decizia de a pleca, insusi faptul de a ma muta ma anxieteaza cumplit. Si sa fac toate astea singura. Nu imi e frica, nu mi-a fost niciodata, nici macar cand am venit singura in Canada, de ceea ce numim viata concreta. Nici acum nu imi e frica de cum o sa procedez tehnic vorbind cu 'lichidarea bunurilor', ci de toate gandurile care acompaniaza faptul.

Uneori imi mai aduc aminte ca de fapt imi traiesc visul. Ma mut, libera, de ici colo. Aici trebuie sa il citez pe calin, un prieten care a plecat in spania, pentru a se intoarce in romania. 'Uneori visam gresit sau incomplet'.

Va fi o luna foarte grea.