Above or below ?

În sălbaticii ani '90, tata, când nu avea bani, venea acasă şi se culca. Nu spunea nimic, nu-l întrebam nimic, doar mergea să se culce. Aşa ştiam că nu are bani. Când avea bani, ne dădeam seama din uşă. Intra cu plasele pline şi avea un uşor zâmbet mulţumit pe faţă. "Tati, ce ai adus?", strigam din altă cameră dacă nu îl vedeam intrând. Cred că îl apăsa mult faptul că nu are bani, că nu vine cu plasele pline, că nu îşi îndeplineşte rolul de provider, cu alte cuvinte. În ultimii ani de viaţă, peste zece, nu ţin minte să i se mai fi întâmplat să nu aibă bani. S-a aşezat cumva, a intrat pe un făgaş, lucrurile au căpătat o stabilitate. Îl vedeam uneori stresat, dar asta nu se compara cu apăsarea şi umilinţa de a intra pe uşă cu mâinile goale. 

Mama, când nu avea bani, părea că sfidează situaţia. Nici ea nu spunea nimic, nu se plângea, accepta cu un fel de bravură. (Uneori îi cerea lui Moşu, bunicul meu, tatăl ei, care se simţea jignit dacă îi cerea o sumă prea mică. "Doar atât ? Dar ia mai mult !"). Cred că voia să ne/îşi demonstreze că banii nu contează, că e deasupra. Şi chiar reuşea, chiar cred că era deasupra. Spre sfârşitul vieţii nici ei nu i s-a mai întâmplat să rămână fără bani. Era foarte chibzuită, avea şi ea o stabilitate.

Cert e că în familia noastră banii nu au fost un subiect de discuţie, deşi nu prea erau, dintr-o anumită eleganţă, cred. Şi sunt recunoscătoare pentru asta. În anii '90 cred că banii erau un subiect de discuţie în foarte multe familii româneşti. Ştiam cât să ne întindem, iar mama încerca, şi reuşea într-adevăr, să ne insufle ideea că banii nu sunt cel mai important lucru în viaţă.

Ideea e că eu acum pendulez între cele două atitudini faţă de bani. Pe de o parte sunt ca tata, efectiv scoasă din priză dacă simt doar că s-ar putea ca pe viitor să nu am bani, pe de altă parte sunt ca mama, sfidez situaţia şi încerc să văd viaţa dincolo de bani, doar nu se poate rezuma totul la asta. (Îmi amintesc că, când m-am întors lefteră din Canada şi pe deasupra cu o anxietate aproape paralizantă, m-am gândit ce se poate face în micul oraş dacă nu ai bani şi am ajuns la concluzia că să alerg pe mal şi să îmi fac un abonament la biblioteca judeţeană, pe o sumă modică, ceea ce am şi făcut: am alergat şi am citit. Dar asta era atunci...)