Anii

Incerc sa tin minte, distinct, anii. Anul 2004 a fost anul in care am iesit pentru prima data din tara, in Franta, dupa o lunga, lunga perioada in care am stat tot in Romania. In 2005 m-am indragostit. In 2006 am plutit deasupra tuturor lucrurilor, usor, intr-un fel de convalescenta. In 2007 am zburat pentru prima data cu avionul. Apoi zborurile nu s-au mai oprit. In 2007 am plecat in Canada. In 2008 am avut caderea nervoasa si am plecat din Canada. Au urmat peregrinarile: America, Amsterdam. In 2009 m-am intors in Romania. Am inceput, incet, sa ma refac. Au continuat drumurile (cum mi le permiteam?): din nou la Amsterdam, la Bucuresti. In 2010, din nou pe drum: Munchen, Viena, Bucuresti, Londra, Atlanta, Boston. Au aparut pe lume Helena si Franny, nepoatele mele. Eram intr-un mod intens si bizar indragostita, mai mult in virtual decat in real. Locuiam in camera mea din apartamentul copilariei mele, cu mama. Alergam, citeam si traduceam filme. Eram locuita de o impresie persistenta de singuratate, cu care incercam sa ma impac, japanese style. La sfarsitul lui august 2010, viata a luat o intorsatura brusca, cu care, cel putin aparent, m-am obisnuit destul de repede. M-am mutat de la mama, am pe cineva langa mine, ofertele de job-uri au inceput sa curga. Lucrurile au intrat pe un fagas normal, o normalitate pe care mi-o doream de mult. Uneori visez sa stau la geam, singura, si sa las sa treaca peste mine orele, iar eu doar sa privesc contururile pe care le lasa lumina pe cladiri si sa aud sirenele pompierilor sau ambulantelor care se indreapta spre familii carora li se intampla ceva important si urgent.