Crabul

Dani imi spunea ca atunci cand nu am incredere in mine sa iau astrele si sa le inglobez lumina. I-am spus ca mi-e frica sa nu innebunesc asa si sa ma cred Luna sau Soarele. Mi-a zis ca pot sa ma cred si Luna si Soarele, ca e mai ok decat sa ma arunc de la etaj. In felul lui are dreptate. I-am mai zis si ca ma streseaza banii si mi-a spus ca in Tao zice ca daca ai 2 bani, unul il dai pe mancare si de celalalt sa iti iei flori. Asta mi-a placut. Mi-a placut pentru ca tind sa alung esteticul si impalpabilul din viata mea, desi undeva deep down, too deep it seems, stiu ca sunt importante. Dar Dani e un artist, iar eu nu mai sunt artista.

Ma paralizeaza relatia mea cu banii. Nu ii inteleg. Nu ii inteleg deloc. Am impresia ca in momentul in care intervin banii, totul se duce dracului si devenim niste animale care lupta la sange pentru supravietuire. Nu vreau sa cred ca viata e asa. Imi amintesc prima sedinta la Avr., cand eu coplesita de emotii dupa defularea de o ora, raman un pic contemplativa si el imi spune 'Ok, can I get you to pay me?'. Asta a fost o nedelicatete care a stricat tot.

Mi-a trimis azi Albert un clip cu un culturist in concurs. Totul, toate miscarile lui, mi se parea foarte familiar. Mi-am amintit cum eram mici, cu Ionuka, si stateam pe scaune la casa sindicatelor, si urmaream concursurile de culturism. Mama, fiind profesoara, era secretara federatiei de culturism si statea in prezidiu si nota chestii. Eu si Ionuka, din sala, doua fete de 10-12 ani, discutam intre noi, evaluand competitorii. Chiar ajunseseram sa ne pricepem destul de bine. Crabul.

Am fost la un chef de adolescenti cool si am aflat ca eu nu mai pot vibra laolalta cu ei. Au trecut peste mine si peste prietenii mei prea multe lucruri serioase ca sa mai pot crede ca o noapte de muzica si betie poate insemna totul. Imi amintesc de vremurile cand putea insemna totul (le-am lungit pana spre 30 de ani) si erau faine. Dar s-au dus si asta e. Poate la batranete.

Sunt indragostita de cineva care nu se poate exprima in cuvinte. Mie imi e greu asa, pentru ca eu sunt omul cuvintelor si cred in puterea lor de a ordona gandurile si de a elibera tensiunile. Odata numita o emotie, ea nu mai are puterea de a te ravasi. Deocamdata, cat sunt inca indragostita, trebuie sa fac fata lipsei de discurs.