o oarecare obsesie

situatia sta in felul urmator. dupa doua saptamani de liniste, o liniste cu toate aparentele de liniste adanca, au inceput in fiecare zi, de duminica incoace, sa mi se intample tot felul de lucruri din registrul important-grav (totusi nu foarte grav, slava cerului). mi-am dat seama asadar, pentru a cata oara, ca mie nu imi place sa mi se intample lucruri important-grave, cumva mi se pare vulgar, estetic vorbind, si greu gestionabil pragmatic vorbind. mie nu trebuie sa mi se intample mai nimic, decat sa ma zbat sa ajung la tiff sau sa tanjesc luni de zile sa ma duc la un concert sau sa astept sa vad un afrim.

...de cum a plecat ionuka s-a facut frig aici si a inceput sa ploua. mai nou imi plac frigul, ploaia. nu ma forteaza la o stare de fericire solara pe care cu greu pot sa o ating, si atunci numai dintr-o gratie cereasca, fara ca eu sa am vreo posibilitate de a o crea.

la un party cu multi prieteni la care m-am simtit extraordinar de bine mi-a revenit la un moment dat o oarecare obsesie, si anume ca am uneori convingerea ca actionez, simt si gandesc pornind de la ceva fundamental gresit, insa e atat de fundamental incat oricat incerc nu reusesc sa imi dau seama ce e. o astfel de convingere e cat se poate de pernicioasa pentru ca 1.nu ajuta la nimic din moment ce la acel 'ceva fundamental gresit' nu se poate ajunge; si, mai mult, 2.imbiba in indoiala orice ce decizi sa se intample mai departe, din moment ce ai convingerea ca e posibil sa porneasca din ceva fundamental gresit. nu stiu cum fac unii oameni sa se protejeze impotriva 'examenelor de constiinta', in urma carora, cu siguranta, nu iese nimeni cu fata curata. in fine, mai bine ma apuc de o dieta, o sa slabesc si o sa imi mai creasca moralul.

pana atunci ma duc sa alerg pe mal, desi nu e chiar visul meu sa alerg pe ploaie. am trecut totusi peste atatea blocaje (sociale), de ex. nu ma mai jenez sa alerg prin oras, printre posibil cunoscuti care ma pot vedea cum gafai si ma inrosesc la fata intr-un trening verde cu gluga pe cap.

situatia

as vrea sa scriu care e situatia, insa realmente nu imi dau seama. vad ca trebuie sa treaca doza necesara de timp ca eu sa imi dau seama de ceva. mai vad si ca unele bloguri ma inspira sa scriu. mai e si ca intr-un fel scriu la arad, in alt fel la vancouver, pentru ca la amsterdam nu imi prea ardea de scris.

in ultimele zile m-am gandit mai mult ca de obicei la vancouver, si pentru prima data nu cu oroare. chiar imi aminteam o anumita lumina (iar lumina!) de la o anume intersectie din downtown. nu ca m-as intoarce acolo, doamne fereste.

am visat, ce chestie, ca cineva mi-a spus ca blogul meu nu mai e asa 'siropos' si eu am fost stupefiata, cum deci era siropos?!?

posibil sa nici nu mai fie la moda sa scrii la blog, chestii personale asa, insa asta chiar imi convine, nu ca tin cu orice pret sa nu fiu la moda, insa imi convine ca parca nu mai e asa presiune, cumva. scrii asa ca bou si gata.

asta e un post de revenire, sper, ca m-am gandit sa reiau blogul, nu stiu daca ma tin sau nu.