faze

acuma, slava cerului, nu ma mai uit asa de mult la televizor. am trecut si de faza asta, cum am trecut de faza mall (haha, daa), si de faza mancaruri diverse. deci acum deschid rar televizorul, si atunci vesnic gasesc ceva de care sa ma minunez.

am nimerit iar pe canalul multicultural, de data asta la un film romanesc tezist, 'figurantii'. numai ce am auzit vocea ginei patrichi si am stiut ca nu o sa ma pot dezlipi. auzi, dar voi burghezii chiar beti ceai? ce replica, fantastic. totusi m-am mirat ca filmul a fost facut in 1987 si trecuse deja mult timp de la faza cu infierarea regimului burghezo-mosieresc. protagonista filmului era interpretata de mariana buruiana, de care mie imi placea foarte mult, mi-am amintit ca am si vazut-o la bulandra in 'visul' lui ciulei, juca titania. asa incat am cautat despre ea pe net, stiam unele lucruri, ceva gen manastire, si ceva si mai ciudat, ce nu stiu cat e de adevarat, in fine.

cert e ca mi-a staruit in minte vreo jumatate de zi, a doua zi. ma tot gandeam la ea, daca oare mai are talent sau l-a pierdut asa ca actorul din arad devenit revolutionar si apoi super-religios. am vazut ca acum face traduceri la o editura. am gasit un interviu cu ea, pe un blog. daca ce spune acolo asa s-a si intamplat, nu pot decat sa ma minunez cum poate cineva sa se poarte asa de brutal cu cineva fragil. in fine, e un subiect pe care presimt ca o sa ma minunez toata viata.

dupa asta am citit mai mult din blogul acestui om, despre care nu stiu ce sa cred. are ceva de gazetar interbelic, ceea ce e rar in ziua de azi si de asta imi si place. plus, cine mai noteaza undeva oriunde ca a murit wanda sachelarie vladimirescu?

in orice caz, faza cu alergatul tine, 'eu daca nu alerg mor', asa o sa ajung si eu, am alergat pe ploaie - jay jay johanson - si daca o sa patesc ceva o sa aflu inca o data ca nu e bine sa fii obsedat, desi in drumul meu spre Justa Masura cred ca o sa mai patesc multe.

Viata e in alta parte?

am avut 15 minute libere si m-am asezat pe o banca langa faleza. era soare, am aprins o tigara, beam cafea. m-am uitat in fata mea. flori de toate culorile, palmieri. pe faleza se plimbau oameni, pe strada pedalau biciclisti toti cu caschetele pe cap. mai incolo putin, malul oceanului, copiii zburdand fericiti. putin mai departe muntii impaduriti, si mai departe muntii inzapeziti. era soare si eu in clipa aceea a trebuit sa admit ca ceea ce vad e perfect. retineti clipa asta: totul e ireprosabil. de ce atunci, in clipa urmatoare mi-a revenit in memorie cu o nostalgie de nedescris dupa-amiza spre seara de la strandul din moneasa, dintre munti, cand nu mai era nimeni acolo, eram numai eu cu z. si cu darius, z. se prostea distractiv in bazin, eu miorlaiam ca e rece apa, darius comenta de pe margine, stiam cu o precizie maxima de ce fiecare face ce face. era placut, ma simteam asa de bine, si totusi credeam ca viata trebuie sa fie in alta parte, in locuri perfecte in care e si ocean si munte biciclistii sunt fericiti copiii sunt fericiti sunt flori si palmieri e soare si totul e ca intr-o vedere in care oricine ar vrea sa fie.

Go green. Where?

Scriu aceste randuri inspirata de ce vad in jurul meu: ideologia green. Punctual, inspirata de postul The Arrow.

Nimic din tot ce ni se propune pentru a stavili risipa nu poate fi combatut. Da, e mai bine sa speli vasele in lighean si sa le clatesti strict cat e necesar. Da, e mai bine sa faci dus si nu baie, ca sa nu consumi apa. Da, e mai bine sa arunci hartiile in cosul de gunoi cu reciclabile. Da, e mai bine sa stingi toate luminile si eventual sa folosesti becuri care consuma mai putin. Da, e mai bine sa nu poluezi atmosfera cu masini nenecesare si cu sprayuri. Da, e mai bine sa te speli cu sapun natural. Asa spun specialistii si asa simt si eu, spun ‘simt’ pentru ca nu cunosc atata stiinta incat sa explic chimic-fizic-biologic toate aceste lucruri. (Nu pot totusi sa nu suspectez in stil 'teoria conspiratiei' ca exista si o cantitate de profit economic al unor companii, care isi lanseaza acum produsele green pe care daca esti eco-aware trebuie sa le cumperi. Dar sa trecem peste asta).

Ce obiectez eu la acest pseudo-survival camp pe care il propun si, acum stiti, il impun occidentalii este ca vom ajunge sa ne dedicam tot timpul, energia si banii acestei cauze: economisirea resurselor naturale. Vom ajunge sa ne intrebam la ce bun sa mai printam cartile si sa facem atata risipa de hartie, cand si asa le putem citi pe ecranul computerului. La ce bun sa mai montam spectacole de teatru, cand doamne cat curent electric consuma doar o reprezentatie ca sa nu mai punem la socoteala repetitiile. La ce bun sa mai pictam un tablou, uleiurile precis au ceva toxic in ele si cand privim indelung un tablou ne expunem toxicitatii. La ce bun sa mai facem concerte cand ele consuma o cantitate uriasa de curent electric si mai si polueaza fonic. Lista ar putea continua cu asemenea fapte altminteri inutile, plus consumatoare de resurse naturale.

Capcana pe care o vad eu este concentrarea din ce in ce mai exclusiva pe baza piramidei. Sa avem ce manca, sa nu ne fie frig, sa avem un acoperis deasupra capului, sa fim sanatosi. Daca le avem pe toate astea, nu trecem la nivelul urmator, ci facem in asa fel incat sa le aiba si nepotii si stranepotii nostri. Nimic inutil. Nimic nemasurabil in litri de apa economisiti sau kilowati economisiti. Nimic extravagant.


*ca sa elimin orice suspiciune, nimic din ce am spus nu se refera (deocamdata cel putin) la romania. la fel cum nu putem vorbi de capcanele political correctness-ului in romania.

karma police

Totusi o sa fiu in viitor si memoria imi va fi stearsa, stiu exact care memorie, va ramane ceva ca un film pana la un punct fara pretentii de la care iesi nevatamat si de la care iti amintesti numai niste mirosuri, pentru ca pe ele nu le poti sterge, ele iti compun istoria personala, cu care nici nu stii daca ai sau nu ce face.

seconds

uneori ma intreb cum e posibil sa ma umple de atata incantare cand pe strada simt un parfum care imi aduce aminte instantaneu de discotecile din arad de la strand vara, unde nici macar nu mergeam. sau cand parul blond oxigenat al unei femei din fata mea din autobuz, pret de patru statii, raspandeste un miros care ma trimite exact cu 15 (doamne, 15!) ani in urma, in tabara de la tatabanya din ungaria, pentru care mi-a cumparat mama un pulovar finutz in pasteluri si primii blugi negri. oh, sau cand merg pe strada si nu e nici cald nici frig si (da, stiu) e Apusul, iar combinatia aia de lumina si cald-racoare ma face pret de cateva secunde sa uit complet ca ma duc inspre vaporet ca sa ajung acasa la mine in north vancouver, ci ma duc la bunici in vlaicu, pe inserat, nu e duminica, si eu deja ma gandesc cu ce trivialitati isi pierd oamenii timpul desi mi-ar placea sa ma joc cu ceilalti copii. sunt cateva secunde, dar sunt cele mai importante. de ce?

maine ma duc la filmul 'heima', despre sigur rós.

dance with me

m-ar putea tine ocupata cauzele, am inclinatie pentru cauze, dar inca nu mi-am gasit cauza preferata, nu pot sa ma duc la manifestatii pro-tibet, pentru ca nu sunt 100% sigura ca au dreptate, sau as putea sa ma duc la una din manifestatiile legate de vreo boala, dar nu stiu ce boala sa imi aleg, adica ar fi una, dar pentru moment chiar ma deprima foarte tare, m-ar afecta si m-as suspecta de megaipocrizie, ceea de fapt chiar e. ar mai fi manifestatiile de aici din oras despre saracia extrema, care se produc cand e vreun eveniment legat de preconizata olimpiada, cum ar veni ca: aruncati miliarde in olimpiada si mii de oameni stau pe strazi, insa subiectul asta realmente ma devasteaza in asa hal ca nici nu pot sa ma gandesc la el, daramite sa fac activisme.


daca ma gandesc sa ma dedau la cauze, ceea ce am zis deja ca m-ar prinde, ar fi chiar cauze. adica m-as face invatatoare intr-un sat din jud. arad, sa duc copiii cu dacia combi la scoala si sa ii caut de paduchi cu mana mea si sa-i tin la mine acasa daca se imbata careva din familie si da in ei. dar parca vad ca nici cauze din astea nu o sa imbratisez, mai bine fantazez si ma duc la teatru.


deci ce o sa fac in timpul liber o sa fac sport, adidasi am deja de la ionuka si imi iau maine si pantaloni de trening. o sa alerg prin parc cu ipodu in urechi, playlistul dancewithme, sa am antren. am citit ca o ora de sport = un prozac si numai dumnezeu stie cata nevoie am de prozac. asa o sa am si prozac si talie, o sa merg cu capul sus si privire sfidatoare. o sa zic 'sunt bine, foarte bine, dumneavoastra?' cu convingere si poate imi fac iar un breton ferm.

'Occupied Japan'

voiam doar sa spun ca sunt bine, la serviciu e ok, vorbesc mai bine engleza, folosesc si expresii la zi, imi place in north vancouver unde stau, ma linisteste, insa ma oboseste uneori drumul, pot sa ma trezesc si la 9 fara 10 si ajung la timp la lucru, unde ma pot trezi in continuare, in general. as vrea sa discut zeci de lucruri pe zi, in mare tin de 'lumea in care traim' si pe care o descopar, dar si despre intamplari punctuale sau tot felul de anxietati ale mele. zilele astea am fost deprimata, fara motiv precis, sau din motive absolut minore pe care le resimteam in toata hipersensibilitatea mea, luau amploare sau se ramificau in diverse directii, toate triste, dar repet: nimic major.

acum ma duc la '432'* cum i se spune, l-am mai vazut la tiff insa era o sala plina-plina si de la jumatatea filmului nu m-am mai putut concentra ca imi trebuia la wc, scuze, si eram la mijlocul randului, ce ridicol. acum o sa ma pot concentra, ca unde ma duc eu la cinema nu e aproape nimeni. sa vedem. dupa aia mi-am zis sa ma duc la un concert, fie la autechre fie la morcheeba, alex zicea ca la autechre 'sunete sunete sunete' plus ca e cool, dar nu ma duc la nici unul, morcheeba e prea plictisitor, autechre totusi nu vibrez deloc.

am fost azi, ca a trebuit sa scriu nu de alta, la un magazin de antichitati si pretiozitati si fineturi, mi-am dat seama la un moment dat ca era asa de apasator, imi venea sa dau cu vitrinele cu cristaluri de pamant, nu sunt genul 'aristocratic' asta e clar. as tampi sa stau cu mobila din aia in casa. plus niste vagi aduceri-aminte din copilarie, case in care era asa, pe atunci imi placea mai mult. una din ele era chiar cu un etaj mai sus de unde sta darius.

*un film absolut perfect, fiecare secunda

Kwintessentials...

As a result of gaining more cultural awareness since I came here, I take a lot more interest in cultural difference, cultural communication, cultural competence. Since I quite lack the opportunity of experiencing it in a face-to-face manner, I go on the internet and thus I came across this website. It teaches people and especially business people basic things about how to behave in different countries and how to relate to the specific cultural background. Here are some interesting facts:

Romania
The individual derives a social network and assistance in times of need from their family.

They are generally shy and quiet when you first meet and admire modesty and humility in themselves and others.

(Dining etiquette) Expect to be offered second and even third helpings. You will have to insist that you cannot eat any more, as refusals are seen as good manners and are not taken seriously.

Businesspeople are often unavailable during the two weeks before and after Christmas and the week before and after Easter.

Most decisions require several layers of approval. At times it may appear that no one wants to accept responsibility for making the decision. It may take several visits to accomplish a simple task.

Hungary
If you ever feel you are being asked personal questions, this is simply meant as part of the getting-to-know-you process. Hungarians will even enjoy sharing details of their romantic life with you!

Deals in Hungary cannot be finalized without a lot of eating, drinking and entertaining.

USA
Time is Money. The country that coined the phrase obviously lives the phrase. In America, time is a very important commodity. People 'save' time and 'spend' time as if it were money in the bank. Americans ascribe personality characteristics and values based on how people use time.

Individualism is prized, and this is reflected in the family unit. People are proud of their individual accomplishments, initiative and success, and may, or may not, share those sources of pride with their elders.

Communication Styles. Americans are direct. They value logic and linear thinking and expect people to speak clearly and in a straightforward manner.

Use statistics to back up your claims, since Americans are impressed by hard data and evidence.

The Netherlands
They place high value on cleanliness and neatness.

Shake hands with everyone individually including children.

Portugal
Nepotism is considered a good thing, since it implies that employing people one knows and trusts is of primary importance.

A fair amount of getting-to-know-you conversation may take place before the business conversation begins.

a.s.o.

I am aware of the degree of stereotype involved, after all this is just a small guide for business people to avoid huge misbehaviours in another country. Yet I found some observations as being roughly true and most of them might be really helpful for a first time contact with a new culture.

lightness of being. grace.

sometimes i have such a hard time, really. it's not that something bad happened, no, it's just that life seems so hard so hard. so many things to take care of all by myself. when i feel all that i wonder how on earth have i ever had fun in this life and i remember that i had believe me, lots of fun. nothing seems to be about fun now. life is serious life is a burdain all the time you have to fight for something you just can't let go and enjoy. good is never enough, it has to be better and better and better ad infinitum. maybe it's just me but i don't think so i see people around and they seem to be the same, constantly worrying fighting being scared. i just want to relax a bit.

(when i see people kissing in the street i stop, i really stop, and wonder how is that possible how has it ever been possible)

adelin

de asta imi place aici: oamenii denumesc lucrurile, le structureaza si iti prezinta un univers inteligibil. uneori nu imi place, pentru ca asemenea demers e simplificator in lucruri care nu se preteaza la simplificare cum ar fi iubirea, arta, moartea, dumnezeu. insa in tot restul imi place. asta era o introducere in ceea ce vreau sa spun, si anume ca am aflat fara putinta de indoiala ca ceea ce am trait aici si cred ca mai traiesc inca se numeste soc cultural. la inceput nu il resimti pentru ca esti intr-o faza euforica, in care te minunezi de ce frumos e, ce politicoasa e lumea, ce pur e aerul si ce repede iti faci toate cardurile necesare. apoi iar nu il resimti pentru ca esti prins cu baza piramidei, adica sa iti gasesti casa, sa o mobilezi macar elementar, sa iti gasesti un serviciu. dupa asta mai esti un pic prins cu serviciul care e nou, sa faci fata. insa dupa asta survine socul, pentru ca deja te-ai obisnuit cu politetea, cu tufele de flori la fiecare colt de strada, ai toate cardurile, ai pe ce dormi si ti-au pus si net, stii ce ai de facut ca sa fie ok la serviciu. bine, unii nu isi trag sufletul dupa toate astea, ci isi iau mai multa mobila, cauta alt apartament, se imprumuta pentru scoli, cauta un alt job, cu alte cuvinte se lasa prinsi de viata, daca mai au si copii clar nu se pot linisti. insa eu ma linistesc (poate prea tare haha hmmm) si atunci, atunci, vine momentul meu preferat: cand pot neabatuta sa contemplu.

astfel instalat in viata, te uiti in jur si iar te uiti, si vezi ca oamenii muncesc cu ravna si convingere, ca isi fac mereu planuri si nu se abat de la ele si foarte putine lucruri le stau in cale. isi fixeaza scopuri si le indeplinesc. la masa isi pun servetelul pe picioare, oare de ce? oare le cade mancarea cand o duc la gura? si pana la urma iti pui si tu servetelul pe picioare. nu le place sa bata campii, nici cu talent nici fara. nu sunt agresivi, poate doar pasiv-agresivi, in general sunt educati, nu judeca daca nu cunosc, se informeaza. nu fac lucruri fara rost. orice minut trebuie folosit cu un scop, care sa fie el, la urma urmelor? e o tara buna care nu te impiedica sa faci ce vrei sa faci, sa iti implinesti visul, sa te realizezi, obstacolele, daca exista, sunt depasite cu mai mult sau mai putin efort. esti sudor si vrei sa devii asistent medical? simplu: inveti pentru un examen, iti faci credit, faci scoala, iti iei certificatul si devii asistent medical. sau arhivar sau scenograf sau bucatar. numai sa stii ce vrei si sa te mobilizezi, si de ce nu te-ai mobiliza daca asta vrei?

lucrurile stau bine, nu? nimic din ce am descris, si inca am descris putin, nu e de natura sa intristeze pe cineva. si totusi, si totusi, ce e, ce e, ce e, ce e ca ajungi acasa inapoi si se deschide se redeschide un, efectiv, un organ cu care simti si intelegi tot. te bucuri cand vanzatoarea de la nonstopul de la blocul tau, pentru ca te stie, iti vinde o paine de sub tejghea in ziua de dupa revelion, desi stii ca nu e etic. la masa alaturata de la bar sta un alt emigrant si e asa de beat ca nici nu te recunoaste, iti spune numai 'ai grija de parinti', si nu te superi pentru ca intelegi de ce e asa. la laboratorul dentar asistenta iti spune impertinent ca nu iti face radiografia daca nu iti scoti cerceii, ii spui ca nu i-ai scos in viata ta!, si da din umeri cum ca 'atunci te priveste', si vine doctorul care iti scoate el cerceii cu o imensa delicatete. intalnesti un prieten pe strada si te duce la un chef, e ora 4 dupa-masa si oamenii deja s-au pilit si danseaza si dau sms-uri si nimeni nu intelege de ce dracu iti dau lacrimile. te vezi cu adelin pe strada si iti povesteste cum si-a aruncat televizorul si s-a lasat de fumat si si-a facut abonament la biblioteca judeteana si asa s-a ingrasat si mori de ras si pentru ca e amuzant adelin si pentru ca intelegi, rasul vine din intelegerea tuturor nuantelor posibile. sigur ca te mira incompetenta lucratorului la compania de telefonie mobila care iti spune ca numarul tau nu e bun, sau satisfactia cu care la o librarie iti tranteste un 'nu deschidem pana in 6 ianuarie', sau bautura total gresita pe care ti-o aduce la un bar, sau rigiditatea ingrozitor de stresata a fetelor la cel mai nou club din oras. dar le intelegi si pe astea, stii de ce sunt asa si nu te poti supara, poate nu te poti supara si pentru ca stii ca nu te mai afecteaza direct. dar principalul e ca intelegi.

totusi te intorci, si asta pentru ca stii ca acolo acasa nu mai poti functiona corect, asa cum deja te-ai obisnuit. acasa nu are logica, dar are ceva care e mai presus de logica, insa deocamdata vrei doar logica. te gandesti, obsesiv aproape, cum la un moment dat o sa fii acasa, si va avea si logica sau vei fi tu mai presus de logica.

ne citea si ne ducea la padure

acum am amintiri punctuale care uneori ma devasteaza. (amintirile sunt importante pentru ca ele fixeaza ceva, ordoneaza ceva, astfel incat sa stii ce ti s-a intamplat, sa construiesti 'o viata'). la finalul unui film au pus 'imperialul' de beethoven si mi-am amintit imediat cum eram cu mama si cu ionuka in camera de zi, care acum, am vazut poze, mi se pare foarte mica, dar e relativ, stiti, si oricum nu conteaza, ascultam 'imperialul' si mama ne explica ce se intampla. noi eram mici si mama voia sa 'ne deschida simturile', ne citea si ne ducea la padure. stia ca noi, cum eram mici, nu putem percepe 'imperialul' dar voia sa cunoastem bucuria asta si de aceea ne explica ce se intampla. cand l-am auzit acum, pe neasteptate, deci nu eram pregatita dinainte pentru aceasta emotie, mi-a revenit acel moment, erau de fapt mai multe, dar toate cam la fel. m-a devastat. m-a devastat pentru ca, in continuare, nu stiu unde se duc acele momente, ce se intampla cu ele. care e legatura pe care o au cu ce se intampla acum, daca au vreo legatura. asta e, de fapt, nu stiu daca au vreo legatura, in general nu stiu daca lucrurile care se intampla in timp au vreo legatura unele cu altele. inclin sa cred ca nu au, mai ales aici, unde lucrurile nu par a avea legaturi intre ele.

oricum asta se intampla destul de des, seara, sau si ziua, pe strada, cand imi vin amintiri cu care nu stiu ce sa fac, si asta ma devasteaza, cum ziceam.

Dear dear sister,

I’d throw a party for you, we’d all dance.

I’d make darius get a gift for you.

I’d give you a stroboscop.

Shine!

Ai o pata!

1). cum ii spuneam si la ionuka, mie imi lipseste stresul ala din romania, lucratul sub presiune, agitatia aia care nu se mai opreste. e incredibil sa ajungi sa iti lipseasca asa ceva, doamne. si cu petele, ce ziceam, ca asa e in cultura noastra, e inacceptabil sa ai pete pe haine sau hainele rupte, aici nicio problema, si in fond ce e o pata? dar daca 30 de ani auzi 'ai o pata, vezi' sau 'ai grija, ti s-o descusut nu stiu ce' atunci dupa aia nu mai poti trece cu vederea petele, desi in mod normal ele nu inseamna nimic, de ce ar insemna?

unele lucruri aici denota ceva ce la noi nu denota nimic si invers, ceea ce e confuzant.


2). ceea ce imi place inca si o sa imi placa toata viata, ca e adrenalinic, e sa fac lucruri noi, sa ma duc in locuri noi, sa mananc ceva nou, brusc ma trezesc din adormire si ma activez si simt ca traiesc haha, chiar daca nu imi e usor, ma impiedic de mese si mi se prinde de emotie caciula in umbrela si umbrela in fermoar.


3). in orice caz fobia mea de animale a atins ieri o culme alarmanta, si nu fac metafore acuma, ar trebui sa fac ceva, dar ce? chiar m-am speriat.

in aceasta ordine de idei m-am gandit ca pana nu imi vine sa scriu ceva dragut sa nu scriu deloc. da?

(as vrea foarte foarte mult sa scriu despre oameni prieteni si cunoscuti, dar devin paranoica, nu pot sa scriu ca daca citesc, si eu nu pot sa fac asta ca daca pe un prieten il cheama marius eu sa scriu despre el darius)

sia

http://www.myspace.com/siamusic

o stiam de la episodul final din 'six feet under' cu minunata 'breathe me' si, recent am aflat, ea e vocea din 'in the waiting line' - zero 7, de pe soundtrackul de la 'garden state'.

chiar citisem un interviu cu ea intr-un ziar de aici, si apoi un alt articol , in care e incredibil de inocenta si onesta.

si mi-a placut de la bun inceput titlul ultimului ei album.

poate o sa ajung la concertul ei miercuri.
(am fost)

Different

La ziar ma simteam diferita pentru ca eram de la oras in timp ce majoritatea colegilor mei erau de la tara. la bucuresti eram diferita pentru ca eram din ardeal. nu mai spun cum ma simt aici. insa prima oara cand tin minte sa ma fi simtit diferita e cand eram in clasele primare. aveam o pelerina minunata din Germania, alba cu flori rosii, in timp ce toti colegii mei aveau pelerinele alea triste gri cu gri, absolut toti. cand am intrat in clasa au inceput haha fatza de masa si in secunda aia nu mi-am dorit altceva decat sa am si eu pelerina aia oribila ca a lor.

(acum as vrea sa stam pe balcon sa ploua si sa fie soare si sa bem, incet sau deloc, bere)

Anger - I

In mare imi placea munca pe care o faceam. Imi placea ca nu stiam ce e aia sa ai program fix, ai nu ai treaba sa stai locului undeva. Mergeam la actiuni, ma intorceam la redactie, scriam si eram om liber pana la urmatoarea actiune. Unele actiuni nu imi placeau, pentru ca in cel mai bun caz erau vorbe goale in cel mai rau vorbe goale care acopereau interese pe care cu timpul am ajuns sa le cunosc. Insa nu am avut niciodata sentimentul apasator ca muncesc, desi munceam mult si corect. Pe langa asta mai dadeam meditatii, si alea imi placeau cat de cat, mai ales cand aveam rezultate. Pe langa astea uneori mai faceam traduceri, care imi placeau si mai mult, desi erau domenii care nu ma inspirau neaparat. Aveam deci uneori si trei servicii, dar doua in permanenta. Cu toate astea nu ma plangeam, mergeam voioasa la toate, ma mai deprimam ca oamenii nu au scopuri inaltatoare, dar imi trecea repede. Intre timp ieseam la multe cafele cu colegi, cu prieteni, cu tata. Discutam lucruri. Seara mergeam la teatru sau la un concert si ma intalneam cu prietenii si beam bere si analizam situatia. Din cand in cand ma mai indragosteam, intotdeauna gresit, dar am inteles ca asta nu e punctul meu forte. Citeam destul de mult si ascultam muzica. Uneori mergeam la partyuri unde dansam. In fiecare an in ultimii ani am ajuns la cluj la tiff, de doua ori pe an aveam festivaluri de teatru in arad. O data pe an minim ma intalneam cu prietenii din bucuresti. O data pe an venea ionuka din america si atunci era foarte fain. In ultimii ani am fost in franta de doua ori si in olanda o data. Nu aveam bani in general, pentru ca asa e in romania, si asta ma facea sa ma simt prost. Stateam in casa parintilor si imi doream sa am casa mea. Ma deprima situatia politica din romania, insa nu intreprindeam nimic ca sa o schimb, pentru ca credeam ca eu nu pot sa fac nimic ca sa pot sa schimb ceva, cum de altfel cred majoritatea romanilor. Ma mai deprima ca oamenii erau obsedati de bani si ar fi facut orice ca sa aiba bani, fara niciun scrupul. Ma mai deprima rigiditatea societatii traditionale, cu regulile ei carora ori te conformai ori erai exclus, insa eram mai multi exclusi si asta facea situatia mai usoara. Puteam sa imi schimb orasul, sa ma mut adica, dar ma terorizase bucurestiul in facultate si alta idee nu aveam. Jinduiam sa intru in establishmentul cultural romanesc, dar nu am reusit, parte din neincredere in mine, parte din lene. Acuma ma bucur ca nu am facut-o, nu vreau sa mai intru in establishmentul cultural de nicaieri, si stiu de ce spun asta (imi ia libertatea). Lucrurile stateau in felul asta, nici mai bun nici mai rau decat al multor oameni de pe planeta asta. Si totusi eu simteam ca nu e de ajuns, ca mai trebuie sa fie ceva, mai mult mai bun mai frumos.

stroboscop

colcaie nevrozele in jurul meu si daca nu fac ceva (ce??) ma nevrozez si eu si o sa ajung sa imi doresc sa ma duc in india sa caut spiritualitatea sau sa imi strang bani sa ma retrag intr-un sat de pescari dintr-o insula de oriunde.

si nu, nevrozele astea nu au nimic nici artistic nici interesant nici superior in orice fel, sunt nevroze pure, care nu duc nicaieri, decat la nevrozarea altora.

parerea mea e ca asta se intampla pentru ca trebuie sa pretindem tot timpul ca totul e minunat, ca eu ma simt minunat ('how are you?' 'ok' 'just ok??'), ca orasul e cel mai bun din lume, ca provincia e cea mai buna, ca tara mai minunata ca asta nu exista pe lume. zi de zi zi de zi zi de zi cum e posibil si de ce??? eu stiu ca daca zici ca esti cel mai bun ai mai multe sanse sa si devii cel mai bun decat daca nu zici. insa ai sanse si sa devii nevrotic pentru ca e posibil sa nu fii cel mai bun, si oricum nu poti sa fii cel mai bun si minunat nonstop, asta e o aroganta.

in curand nu o sa ne mai zicem nici buna ziua nici nimic, o sa ne zambim neintrerupt si in tot timpul asta internetul o sa explodeze de toate rautatile ce le debitam acolo. si exact asta fac si eu acum !!! m-am nevrozat !!! vreau la disco.

in timp ce nu fumam

un complex de factori m-a determinat ieri sa iau decizia ca azi sa nu fumez deloc. nu intentionam nimic maret, faptul nu avea nicio miza, voiam doar sa vad daca pot sa nu fumez o zi si cum ma simt. am fumat totusi 3 tigari azi. as fi fumat mai multe, dar astea 3 chiar mi-au trebuit :) de unde mi-am dat seama ca pot fuma 3 tigari pe zi in conditii normale. insa nici nu asta a fost interesant, ci ca in timp ce nu fumam ma tot gandeam cum e sa nu fumezi si de ce sa fumezi si tot asa. ca sa fac o legatura am incercat sa imi amintesc cum era cand nu fumam. adica in liceu, ca m-am apucat dupa primul semestru din facultate. ce faceam cand as fi putut fuma? stateam pur si simplu. pentru ca da, asta e problema, nu mai stiu cum e sa stau pur si simplu. plus toate ritualurile de tigara, si nu atat ritualurile mele personale, la care as putea sa renunt, insa ritualurile cu ceilalti, fumand. nu stiu de ce mi-a venit in minte cum eram cu V. la avignon, ritualurile de tigara sunt inseparabile de zilele alea. aici nu am ritualuri de tigara cu nimeni, ceea ce face situatia mai usoara, iar la ale mele personale am zis deja ca as putea sa renunt. de aceea, daca lucrurile continua asa, fara deraieri majore, voi fuma 3 pe zi.

astfel mi-am dat seama ca: stau mult mai mult decat credeam, pentru ca pana acuma nu stateam ci fumam; ce multe lucruri fac de fapt cu o mana si trei degete.

b & w

de fapt imi place aici in oras si nu cred ca l-as schimba numai asa. comentez eu de tabel dar cred ca mie imi convine in tabel, nu ne imbrancim. plus ca e cu totul diferit de tot ce stiam eu despre un oras si oamenii lui asa incat macar am lucrurile separate in cap, nu se confunda. desi uneori mi se face dor de niste iesiri comportamentale, daca s-ar intampla brusc mi-as reveni, putina disciplina. acum mai spun doua lucruri si ma duc acasa, de fapt la film. unu - nu inteleg sistemul de vot american si as vrea ca cineva sa mi-l explice si doi - am de ieri o senzatie oribila, ca si cand as avea piele de peste in gura si ieri chiar am avut putin, astept sa imi treaca, am mai avut o data senzatia asta si a trecut greu. make me laugh.

efectiv nu inteleg

nu stiu ce am as we speak ca imi vine sa rad incontrolablement, nici nu ma pot uita in ochii colegului ca mi-e ca izbucnesc, i-am zis si la oli nu stiu ce se intampla, asa ceva, ca in liceu in timpul orelor. oare mi-e dor de prieteni, sau nu am mai ras de mult, sa ma duc la un comedy show ca altceva nu vad, sau poate daca ma intalnesc cu brazilianul azi imi mai trece, nu stiu. e ceva ciudat mediul asta si continentul asta nordamerican unde nu e mult amuzament no fiesta if you know what i mean, totul e megaserios si eu sunt un om preponderent serios dar nici chiar asa.. aici parca e ori ori, ori esti un megaserios si atunci nu stiu ce faci ori iti bagi picioarele si atunci ti le-ai bagat si asta nu e bine deloc deloc!! ce se intampla stie cineva.