MŢR

Acum, daca as avea un copil intre 7 si 18 ani, l-as duce aici, in atelierul de creativitate de la Muzeul Ţăranului Român. Impardonabil, nici eu nu am fost pana acum. Dar asta e farmecul vietii, descoperi regreti inveti repari.

rosy retrospection

eu ce sa fac daca idealizez trecutul? daca chiar mi se pare mai bun? nu, ca ma gandesc si ca poate nu era tocmai mai bun, atata numai ca acuma el nu ma mai atinge. trebuia sa ma fac istoric. cel mai mult dintre toate mediile profesionale pe care le-am intalnit mi-au placut arheologii. relaxati asa, fara cacaturi si dusmanii in ei, oameni pentru care niste pietre de acum 1467 de ani sunt mai importante decat orice ce se intampla azi. deci au detasarea. pentru ca asta cred ca ma seaca cel mai tare la oamenii din prezent: incrancenarea. cum se lupta ca niste animale in jungla pentru un os*. parca nu ar ajunge la toata lumea. pai si poate nici nu ajunge, la ce multi suntem acuma. iata, asta e un motiv clar pentru care imi place trecutul. erau mai putini oameni. cand vezi ce rarefiate erau strazile, cum nu se inghionteau, nu-si respirau oamenii unii la altii in ceafa. si normal, imi mai convine ritmul de atunci. e incredibil, ca am recitit din Jurnalul lui Jeni Acterian, cate lucruri faceau oamenii intr-o singura zi pe vremea aia. dimineata se intalnea cu N, apoi venea si Al. si H., stateau la masa, apoi venea B. invatau germana, seara ieseau la un teatru, ramaneau la cineva, se mai deprima cu Cioran, si inainte sa se culce citea un roman. incredibil. si noi acuma avem impresia ca facem tot timpul ceva, ne agitam, si la finalul unei zile efectiv nu stii ce sa treci in agenda jurnal.

*(iar eu sunt printre ei!! si imi vine sa zic tine-ti osul, hai, nu am nevoie, dar am si eu, asta e faza).

stiu ca erau nedreptati mai mari in trecut, si in ala comunist de la noi, si si in asta capitalist de aici, in rest nu cunosc. acuma societatea incearca sa puna totul la punct, asa incat nimeni sa nu fie exclus, ceea ce e nobil, insa asta doar alunga un minus, intelegeti?, nu pune niciun plus. asa cumva, sa ne fie putin bine la cat mai multi, nu mult bine la putini. haha, poate plusul trebuie sa il pun eu, ca doar am conditii, acuma mi-a trecut prin cap. sa ma gandesc deci ce plus sa pun*.

*(m-am gandit! acuma totul e sa nu ma razgandesc hihi).

suntem toti aici !!!!

deci maine ma duc iar la cafeneaua pe care am descoperit-o langa mine, care are un aer european asa, adica sunt oameni pe terasa care par ca citesc de placere, nu ca sa avanseze in cariera. plus ca te lasa sa fumezi pe terasa. e acolo un tip, fumeaza aproape nonstop, el trece aici drept un ciudat, ceea ce aici nu e ok, stiti nu?, adica e ok sa fii altfel atata timp cat esti marcat etnic sau cumva, deci apartii vizibil unei categorii. in fine, tipul asta are alura de vamaiot, de care in ro. imi era lehamite, dar aici e o excentricitate care ma bucura. el vine si se pune la terasa, isi scoate mac-ul si incepe si se da pe net, am impresia ca face presa asiduu. eu stau inauntru, initial am mers acolo pentru ca era racoare iar eu in noua casa muream de cald, acuma nu mai mor ca mi-am luat aparatura. imi car laptopul pana acolo si ma pun pe messi vizibila!!, conversez, ma mai uit pe bloguri, mai citesc un ziar. cert e ca am iluzia de loisir, pe care aici nu o prea am, pentru ca: ea nu exista in general.

imi amintesc precis cum mi-am jurat eu cand am fost in ro. in iarna ca orice ar fi o sa vin la vara. dar in ro. gandesti intr-un fel si aici in alt fel, aici esti om responsabil. iar eu stau in casa mea care in fine incepe sa arate a casa de oameni, with all the pretty things, si ma gandesc cum era vara in ro. cu terase, beri, prieteni, amuzamente, amorezari, jocuri de cuvinte, ghioroc etc, stiti (sper!!). imi trece prin cap ca sunt o rasfatata, ca unii se bucura ca au ce manca si unde locui, dar ce sa fac daca in viata asta eu nu am suferit de foame si de frig si nici nu am facut razboiul si nici nu am trait vreo epidemie nimicitoare? deci asa. ca sa stiu, cum zice darius, un citat deja clasic din diana b. o inteleapta, daca vreti parerea mea. o ca deja delirez. si cum sa nu delirez cand aud la telefon de la casutza 'ceaaaaau k. suntem toti aici!', cum sa imi pastrez calmul. dar eu imi construiesc un viitor, da. ce fel de viitor, asta inca habar nu am, el se schimba de la o zi la alta in capul meu, insa, mare minune, ultima varianta de viitor s-a mentinut consecventa 3 zile.

acuma, cum spuneam, trebuie sa rezist gratios pana in 7 august, cand se va intampla ceva fain, apoi se mai intampla si pe 30 august, si apoi sper!! in octombrie, si dupa asta in decembrie, si apoi mai vedem, ca vine ianuarie care in genere e naspa, ca sa nu mai vorbim de februarie care e oribil, dar vine martie si apoi incep o noua viata si apoi ma distrez un pic si dupa aia efectiv incep o noua viata, din doua puncte de vedere, unul nu depinde de mine, dar celalalt da, ma rog, in masura in care orice depinde de mine, intelegeti. ca acuma imi vine in minte vorba nu stiu cui, ca mama imi tot zicea, ca 'dumnezeu atunci rade cel mai bine cand oamenii isi fac planuri', ceea ce sunt de acord, de aia eu si zic la orice plan 'doamne ajuta', macar in gand, adica sunt constienta ca nu pot eu planifica tot, dar chiar cred ca in mare masura planurile se realizeaza, si 1 la suta nu, si pentru acel 1 la suta nu cred ca trebuie sa ne retinem in a ne face planuri. plus ca am prins gustul :)

"Am început să uit care..."

minunat articolul lui lucian mîndruţă din dilema veche, marquezian aproape. despre rudele din cimitire cu care mai stai de vorba cand te apuca, fara sa te mai doara, fara sa iti mai pese prea tare ca ei sunt dincolo si tu esti aici. despre familiile mari de altadata care nu mai sunt decat niste legende. despre cum se sterg granitele intre atunci si acum, intre aici si dincolo. la 40 de ani ai lui... iar la cei 30 ai mei, cum incep sa se stearga, incet foarte incet, cele intre aici si acolo.

commitment

A venit momentul si in viata mea cand m-am decis ca: eu nu renunt la blog. Nu pentru ca ar fi ceva nemaipomenit, nu pentru ca ii vad vreo utilitate (dar la ce vad?), ci pentru ca imi place sa fiu arhivar si imi place sa scriu. Dar cel mai mult pentru ca, am mai spus-o, problema mea e ca nimic nu dureaza. Asa si e, si nu ma pot opune. Aici insa pot sa o fac. Asa incat, ca sa ma asigur pe mine, si sa-i asigur si pe cei care au si ei problema asta, eu o sa continui sa scriu la blog.

Acuma, pentru un timp, probabil ca nu o sa mai scriu, pentru ca o sa ma iau cu tot felul de chestii, si pentru ca presimt ca o sa vina o perioada grea, asta pana in 7 august. Pana atunci trebuie sa ma tin tare si sa ma gandesc ca trece. Prostiile din capul meu trebuie eradicate, cumva, iar alergarea pare sa nu mai fie suficienta, totusi necesara. Daca veti auzi lucruri ciudate despre mine sa nu va mirati, sper totusi sa nu se intample. Sunt vaga, stiu, si sunt asa pentru ca nu pot sa scriu la concret, desi exista concret si as putea foarte bine sa il punctez. Ceea ce nu stiu e cum sa il repar si cand.

Wedding

De vis. De vis.

Poze la Ionuka, la mine, la Frances, la Stingo.

si: pozele oficiale.

11 iunie

Cu un an in urma ma aflam la aeroport impreuna cu prietenii mei si familia mea, pe care ii vedeam ca prin ceata. Nu intelegeam de ce trebuie sa se intample ce se intampla. Am avut revelatia atunci ca viata mea era la fel ca oricare alta viata si sa sper la altceva nu avea niciun temei, mai ales ca nu aveam ceva anume la ce spera si nici o idee prea clara cum ar putea macar arata o alta viata mai buna. Nu sunt omul care sa faca crize, de fapt care sa isi exteriorizeze crizele. M-am dus ca teleghidata prin aeroport, la fel am urcat in avion, la fel am schimbat aeroporturile. Am plans, fara rusine, jumatate din drum. Eram imbracata in negru si nu faceam niciun efort sa imi ascund doliul. Nu puteam privi in fata pentru ca nu aveam la ce. Priveam doar in urma, la o lume pe care am lasat-o si pe care stiam ca nu o sa o gasesc exact la fel, ca nici eu nu voi mai fi exact la fel.

Acum il astept pe tata. A venit Ionuka la mine si am facut seawall-ul. Am vazut multe multe filme la festivalul international de film. Mi-am dat seama ca avem foarte multe in comun cu poporul chinez. Am urmarit politica internationala ceea ce nu facusem deloc inainte. M-am ingrasat. M-am deprimat. Am slabit. Alerg. Am fost in Romania si mi s-a deschis inima si stiu acum ca ea asa trebuie sa fie, deschisa. Mi-am dat seama ca prietenii mei pot sa ma intrebe orice, altcineva nu, sa pastram distanta. Stiu cine sunt prietenii mei. Stau opt ore in acelasi loc si acum stiu ca eu vreau sa lucrez si 14 ore dar in locuri diferite. Se poate trai si fara teatru, dar prefer cu. Se poate trai si fara prieteni, dar asta cu siguranta nu pentru mult timp. Mi-am montat singura patul pana in faza 12 din 17. Am completat formulare. Nu mai inteleg cum ma puteam smiorcai 'da eu nu poooot' de la orice fleac. Mi-am dat seama ca prefer un stil mai direct de comunicare, nu cum e aici. Am trait anxietati de tot felul pe care am incercat sa le linistesc cum am putut, pentru ca sunt de prost-gust. In continuare ma gandesc ce vreau sa fac, sa si pot si sa imi si placa. Ma lupt cu limba engleza la fel ca in prima zi, aproape nimic nu s-a schimbat. E ingrozitor de greu pentru cineva care nu numai si-a castigat traiul din cuvinte care formeaza texte, dar avea si un orgoliu al stapanirii limbii la marea nuanta. In cele din urma, dupa ce socul cultural a trecut, relativizez. 'Asa e aici, in alta parte e altfel'. Dincolo de politetea ca norma, am inceput sa intrevad oamenii asa cum sunt ei, oriunde si oricand, mai buni mai rai. Nu stiu cat o sa mai stau aici. Dar nu imi e jena sa plec, mi-a trecut gandirea stereotipa romaneasca invechita 'in america e bine'. Visez sa am casa aceea intre sebis si moneasa. Stiu de acum ca o sa fiu recunoscatoare pentru fiecare bere cu prietenii mei. Vad lucrurile mai clar, pe zi ce trece.

eliott

uneori mi-as dori sa am un baiat, cuminte, profund si neinfricat (pentru ca ar sti, fara sa ii spun, ca il iubesc orice ar fi, toata viata) si care sa imi faca clatite cand sunt deprimata si sa dansam fara motiv. sigur, as prefera sa fie gay, sa vina amandoi la masa la mine in fiecare miercuri, sa mergem la teatru, si sa ma bazez pe ei la batranete, cand voi fi inteleapta si demna. dar nu o sa se intample asa. eu stiu ca tot ce pot sa fac e sa muncesc mult si sa ma distrez mult, sa alerg si sa scriu la blog. asa incat il astept pe eliott :)

autour de moi

asa ii recunosc pe romanii din jurul meu: se streseaza de proceduri. 'mai, ai luat restul? ti-am zis sa il iei tu', 'nu aici se pune cosul, dincolo', 'cum bagi cardul asta asa, invers, nu vezi', si tot asa. au o agitatie specifica, cumva retinuta, dar cu o concentrare maxima sa nu greseasca. parca tot timpul le e teama sa nu se faca de ras. fata de cine, ma intreb. ca oricum nimanui nu-i pasa. ma gandesc ca poate unul de altul au jena asta 'haha, tata nu o stiut sa bage cardul cum trebuie la autobuz'. ce sa-ti spun.

in general sunt in familii, familia traditionala: mama, tata, copii. mai sunt in cuplu, cupluri intre 30 si 40 de ani. in weekend posibil sa fie mai multe familii reunite, cu mic cu mare. nu sunt singuri. normal, cum ei nu vorbesc singuri ca mine, nu am de unde sa imi dau seama daca sunt romani singuri sau nu, dar tind sa cred ca i-as recunoaste si fara sa vorbeasca. cea mai induiosatoare e situatia mamei: e obosita, trage dupa toti. familia patriarhala. triste sunt si cuplurile, nu au amuzamente, se streseaza sa bifeze de pe liste, sa fie in regula. in general romanii de care zic nu se distreaza, nu am auzit un moment amuzant in trecerile mele pe langa ei. ma rog, experienta emigrarii nu e una umoristica.

anul trecut, in vara, plecam de pe plaja, si trec pe langa un grup asezat pe patura, de unde aud un 'ba, cred ca noi suntem cei mai boschetari de pe plaja asta'. m-am intristat brusc, ca mi-am amintit (eu uit de asta) de mania romanilor de a se compara. daca nu se compara, mor. inutil sa mai spun ca nu se punea problema de cine e sau nu e boschetar pe plaja, toti erau cam la fel, nu conta.

de fiecare data in asemenea momente imi dau seama, daca mai era cazul, ca mie nu imi e dor de romani per global, ci de prietenii mei.

orange & red

azi premierul merge la serviciu cu bicicleta ca sa dea un exemplu, poimaine voteaza cu cartea de alegator desi e ilegal, asta in timp ce partidul lui pierde vertiginos alegerile, dar ce mai conteaza. harta electorala arata cel putin bizar in portocaliu si rosu, aproape egal repartizate. ce sa intelegi de aici? in functie de ce se voteaza (ma rog, se voteaza e un overstatement) in romania? dar ce stau eu sa imi bat capul, cand in definitiv optiunea e simpla: 'ma, care e ala care si fura da si face ceva, orice?'. ca e dreapta, ca e stanga, mofturi. cum poti sa pricepi ceva din asta? mai degraba pricepi ceva din schimbul economic reciproc avantajos, se pare, intre china si congo. congo da resurse minerale, china le face strazi, scoli si spitale. asta fara texte patetice 'vrem sa salvam iubitul popor congolez'. stricto business. viitorul lumii se traseaza in alte parti, in timp ce italienii ii fugaresc pe romii romani, printesa frantuzoaica a danemarcei invata daneza si premierul roman merge pe bicicleta.

desi nu scriu despre lucrurile astea, ma intereseaza. chiar le si pun la suflet, ce sa fac, daca nu am viata personala. dar acuma vad ca am si viata personala, ca mi-au facut tzandari balconul, au smuls iedera si urmeaza sa darame si gardul celalalt. pot sa imi pun anunt 'trag la xerox' sau 'vand langoshi'. asta va tine oricum numai o luna, pentru ca ma mut mai sus, unde m-a deraiat putin ca wc-ul era mai mic decat aici. nu inteleg cum ma poate deraia asa ceva dupa ce eu am schimbat un continent, dar nici macar nu mai incerc sa inteleg, ce rost ar avea. o sa ma concentrez sa iasa faza, sa pun la punct toate detaliile, nu ca ar fi multe. acum ma duc la alergat, pentru ca eu daca nu alerg mor.

luminati si bogati

am citit despre 'priveghiul pe facebook', in articolul lui vintila mihailescu, preferatul meu de la 'dilema', de fapt cred ca singurul. nu stiu de ce, nu m-a mirat.

doamne, am visat ca liiceanu a marturisit ca e bisexual, asa ceva...

mi-e dor de mor de o barfa zdravana. asa, ca intre prieteni, haha. barfele alea care pe moment au o importanta capitala, dar de fapt nu au, pentru ca nu schimba cu nimic situatia. sa il sun deci pe darius. later edit: m-a sunat darius!!

daca nu exista internetul stiu sigur ca nu stateam aici asa nici 1 luna. cu tot cu viata interioara, care am zis deja ca se duce dracului si continua sa se duca, sau sa ia alte forme, mai stii.

si apropo de 'ia alte forme', tind tot mai mult sa cred ca agresivitatea in om e in aceeasi cantitate dintotdeauna, numai ca ia alte forme. asta de acuma e ceva aproape invizibil si persistent, parsiv, si pe care eu psiholog amator as putea sa o demasc, dar nu am cui.

sper ca in viata urmatoare sa fiu violoncelista si sa cant intr-o sala cu acustica perfecta, in fata a 6000 de chinezi luminati si bogati.

fericirea röyksopp

azi m-am mai gandit la aceeasi prostie, sa zicem cu alte conotatii, mai nobile, si ma tot uitam in sus in dreapta si in stanga, nimic. poate datorita conotatiilor nobile.

tot azi am avut vreo 5 ore de fericire calma, asa cum imi place cel mai mult, o putem numi fericirea röyksopp. cand ceilalti zambesc nu pentru cei din jur, dintr-un soi de obligatie sau norma, ci de la ceva din capul lor, senin.

m-am gandit, tot azi, ca mi-ar placea sa traiesc intr-o romanie in care 'mihaela radulescu merge la pamuk', nu vad nimic in neregula cu asta, dar in care 'mihaela radulescu merge si la gay fest' si 'mihaela radulescu merge si la marsul pentru o viata sanatoasa'. multe drumuri pentru mihaela radulescu.

si tot azi mi-am dat seama ca, in continuare, ma fascineaza organizarea. mai stii cand ne-am minunat de infrastructura aeroportului din amsterdam? aici vad zi de zi nenumarate aeroporturi din amsterdam. as vrea si in romania sa fie la fel, atat cat trebuie, si in rest sa fie cum e acum.

am incercat, azi in fine, sa aflu de ce oare nu m-am implicat mai mult in romania, in lucruri de care imi pasa. am ajuns la urmatoarele motive: 1.pentru ca credeam total ca oricum nu pot sa schimb nimic (pesimism conjunctural sau pesimism pur si simplu), 2.pentru ca aveam un fel de dispret pentru implicarea civica in favoarea 'inaltei culturi', 3.pentru ca imi era frica de tot ce ar putea decurge: atacuri, marginalizare, 4.pentru ca credeam ca timpul pe care il am la dispozitie trebuie folosit fie pentru a ma distra fie pentru a face bani.

as vrea sa am mai mult timp si sa fiu in mai multe locuri.

in my head

azi mergeam pe strada si in timp ce ma gandeam la o prostie, o veritabila prostie, m-a lovit o pasare in cap, la modul cel mai concret, no metaphors. daca nici acum nu am inteles ca nu mai am voie sa ma gandesc la prostia asta, nu stiu cand o sa inteleg.

casele altor oameni

la 30 de ani am descoperit ca imi plac aeroporturile. in aeroport esti cel mai intre. liber de orice responsabilitate, in afara de aceea de a gasi un loc unde poti sa iti intinzi picioarele si eventual sa te intinzi complet. esti intre pentru ca ai inca in tine locul pe care l-ai lasat, si il ai si pe cel spre care te indrepti. in sensul asta, e mai radical decat in gari.

intotdeauna mi-au placut casele altor oameni. instalarea lor. dintr-un motiv pe care abia acum incep sa il inteleg, eu nu m-am putut niciodata instala in casa mea. obiectele mele sunt in cea mai mare masura primite, sau erau mostenite. nu ma vad in postura omului asezat undeva, cu acel aer terifiant de definitiv. imi iau o vaza si un dulapior si le asez undeva, apoi le pot aseza altundeva, dar ele sunt ale mele si ma fixeaza. ma uit la ele si imi spun "eu v-am ales, eu v-am asezat, de ce voi de ce aici" si incep sa nu le mai suport.

una din cele doua propozitii cu care m-a cucerit darius a fost "eu trebuie sa ma misc intre doua puncte A si B". ideal, m-as misca toata viata intre doua puncte A si B. si mai ideal, mi-as imparti ziua intre doua puncte A si B. daca vreti sa imi scurtati simtitor viata, spuneti-mi ca ceva e definitiv. "pleci? definitiv?". ha ha. "draga, ce mai e definitiv in ziua de azi?".

ma gandesc la ceilalti. ma intereseaza cu amanunte (iar prietenii mei imi dau aceste amanunte) ce fac ei intre doua serii de abdomene, de exemplu. cand fac abdomene, stiu ce fac, totul e limpede. dar ce fac intre? se plimba? spala o cana? dau un sms? se gandesc la cineva anume? se gandesc cum sa fie mai eficienti? posibilitatile sunt infinite. ce face un scriitor intre doua carti? ia notite, face copii, calatoreste in china, se uita la filme, pescuieste? ce fac actorii intre doua intrari in scena? (asta stiu :) ).

"trebuie sa imi imaginez ca se termina". daca nu vad punctul B, eu....

Facts:

am trecut brusc de la o cultura latina la una anglo-saxona; de la locuit cu parintii la locuitul singura; de la serviciul cu program megaflexibil la serviciul cu program fix; de la micul oras la marea metropola; de la o viata sociala superplina la una aproape de zero; de la un continent mic si vechi la unul mare si nou. ma mir ca nu am innebunit pana acum, though I was close. daca nu am innebunit a fost, stiu sigur, datorita vietii interioare, care e dincolo de culturi, conjuncturi, timp.

respiri si inca iti bate inima.

aici incep sa ma obsedez de boli si asta pentru ca vad tot timpul in jurul meu, invinge boala, traieste sanatos, noi suntem supravietuitorii cancerului de nu stiu care, fa cardio, societatea copiilor cu membrele amputate, evita pesticidele, mananca organic, arunca detergentul cu chimicale, triatlonul pentru sase categorii de persoane cu dizabilitati, motivational speaker fara brate, TE SI MIRI CUM DE ESTI INTREG SI MAI SI RESPIRI SI INCA ITI BATE INIMA !!! stiu ca e mai bine aici pentru un om daca e bolnav, ca e bine ingrijit si se ocupa societatea de el, si nu e exclus din viata publica, insa pentru un om sanatos e cam tulburator, pentru ca nici nu se mai poate bucura ca e sanatos ca se gandeste ca maine-poimaine ma imbolnavesc si eu. plus ca ii e aproape rusine ca e sanatos cand sunt atatia care nu sunt. daca mai vrea sa se si distreze, e un inconstient !

No cocktail party

A fost lovita de viata, iar asta o indreptateste sa loveasca inapoi inzecit, fara mila. Scuza exista. 'Se face dreptate', doar atat. Asa s-a nascut: nu stie altceva, decat ca trebuie sa razbeasca. Isi dezvolta si rafineaza mecanismele de supravietuire. Da, asta e viata: o lupta pentru supravietuire; ceea ce nu ar fi atat de grav, insa tragedia e ca nu se ispraveste niciodata. Niciodata nu se va vedea complet instalata in confortul supravietuirii. Daca a supravietuit pana acum, e un bun castigat, care insa, atentie, poate fi oricand pierdut. In tot acest parcurs, ceilalti sunt niste instrumente. De aceea nu distinge intre lingusitori si prieteni. Normal, ii vede pe cei mai infocati lingusitori ca pe cei mai devotati prieteni. E bizar totusi: in rastimpuri, cand poate face abstractie de sine, rar, pe ceilalti ii poate vedea cu o claritate aproape totala, pe sine insa niciodata. (Oamenii care vadesc lipsa unei elementare autocunoasteri imi fac greata, imi pare rau). Poate deveni foarte cultivata, foarte influenta, foarte bogata, orice. Insa nu se poate bucura de nimic din toate astea. Mereu simte ca le poate pierde, daca nu le pazeste indeajuns de strasnic de ceilalti, ceilalti care, desigur, sunt niste inamici. Cu ei nu se negociaza, ei trebuie invinsi. Poate avea accese de o bunatate iesita din comun, aproape absurda, desigur doar fata de supusi. Sunt supusii de la care vrea ceva foarte simplu: sa o iubeasca. Fara sa o admita, am spus deja ca este opaca la autocunoastere, isi doreste fierbinte sa fie iubita. Poate acei oameni, supusii, o si iubesc, un timp, pana cand aparentele se sterg si iese la iveala fiinta ingrozitor de vulnerabila si ingrozitor de rea. Atunci, supusul multiubit devine dusman, un dusman care trebuie distrus cat mai rapid si eficient. Nu are nicio indoiala in privinta asta. In general nu are indoieli in nicio privinta. Viata, cum am spus, este un camp de batalie, in care inima nu are ce cauta, e un lux pe care nu si-l permite. E trist. E asa de trist ca mi se rupe inima. Si totusi, nu pana la capat.

Nu sunt in masura sa raspund inca.

Mi se duce dracului tot dandysmul.
Viata personala are doar brutarul din schimbul de noapte, si asta pentru ca nu are nimic altceva.
Mi se duce dracului si toata interioritatea.
Ma bucur cand vad tineri cool.
Trebuie sa imi imaginez ca se termina.
Nu am vazut demult un film chinezesc.
E ceva ciudat, toti se uita la mine insistent.
Mi se duce dracului toata visarea (aici nu se viseaza, ci se planifica si se implineste). De fapt fara sa imi dau seama mi-am implinit vise, ce ciudat. Abia astept sa le implinesc si pe urmatoarele, asta in alt mod, de data asta o sa imi dau seama, de acum o sa imi tot dau seama.
Draga Ionel, nu te-am mai visat de mult timp. Nu stiu daca o sa te mai visez vreodata. Nu mai stiu nici cum era cand te visam.
Ma molipsesc usor.
It's not their fault.
Planific si implinesc. It's true, don't laugh.
Raman mirosurile, slava cerului. Azi a mirosit a gogosi.

grace

all so joyful, so light, so free


Beirut, http://www.myspace.com/beruit


si acest videoclip. forever in gradina :)


mersi cristi.

should I stay or should I go

am un vis care se tot repeta. eu sunt in vacanta in ro, am biletul de intoarcere, si vine ziua cand trebuie sa ma intorc, dar eu pur si simplu nu pot sa ma mai duc inapoi. visul nu se concentreaza pe ce fac in ro in perioada stabilita de vacanta (ma distrez) ci pe momentele de final cand eu nici nu decid ca raman si nici nu pot sa plec inapoi. ceea ce visez e zbaterea aia a amanarii si indeciziei si neputintei. cand stii ca trebuie sa faci ceva si nu poti, dar nu poti nici sa decizi ca nu mai faci, si atunci te zbati si fiecare ora e un chin, ca nu esti unde trebuie sa fii, dar unde trebuie sa fii nu poti efectiv sa fii. in visul de acum, data aia era 15aprilie, irelevant.

(cu cat trece timpul esti tot mai 'intre', pentru ca incepi sa vezi aici detaliile, si detaliile sunt f. importante. compari cu celelalte detalii, care si ele sunt f. importante, iar detaliile de aici cu cele de acolo nu se potrivesc. sunt, asadar, doua lumi diferite. insa chestia e ca nu ai stiut ca sunt asa de diferite, pentru ca ai crezut de la televizor sau de unde ca sunt cam la fel, sau macar ai crezut ca tu stii deja cum e, insa de fapt nu e asa, la televizor nu vezi detaliile).