After New Orleans. Waiting for 2009.

ca sa scriu la blog trebuie sa am momentul in care sa fiu singura, si nu il prea am, ceea ce cea mai buna chestie care nici nu speram sa mi se intample in anul asta, prapaditul 2008, cel mai penal. imi aduc aminte ca am intrebat-o o data pe o colega din liceu care scria cele mai frumoase poezii cum de (ce naiv) scrie asa frumos, ce se intampla in capul ei, si mi-a raspuns ca trebuie sa nu aiba treaba in casa.

anul 2008 a fost anul sobolanului, acuma am aflat, si m-am gandit ca poate de asta a fost asa cum a fost pentru ca eu am oroare de ei. anul viitor e anul bivolului, tot acuma am aflat, si bivolul e ok.

am fost la new orleans, o sa pun si niste poze, nici nu stiu care, ca toate sunt frumoase, am stat la terase, am fost la catedrala si eu mi-am amintit de cand eram mica, mi-am mai amintit si de cum eram inainte sa plec si as vrea sa fiu din nou asa, desi nu putem intoarce timpul inapoi.

asta e refrenul meu in ultima vreme, cu datul timpului inapoi, desi normal ca stiu ca asa ceva e imposibil si ar trebui sa ma orientez spre prezent si sa fiu mai pozitiva, dar numai gandul sa incep sa fiu pozitiva imi intoarce stomacul pe dos, poate e un setting, nu neg, insa asa totul e setting, deci iese din discutie. si nu zic, sunt pozitiva, dar cu pozitivul asta parca niciodata nu e de ajuns, si daca ptr. o secunda te-ai scapat si nu ai mai fost pozitiv, totul s-a dus si secunda aia ajunge sa defineasca toata ziua. inainte nu era asa, era mai bine, ca nu ma gandeam sa fiu pozitiva, era ok sa-i zic la mama "mama, vreau sa mor", si mama sa ma intrebe "ok, cand, inainte de avignon sau dupa?". asa treceau zilele si era cat de cat ok.

in new orleans parca timpul era dat inapoi, cu casele stradutele terasele, beignet, omleta cu ciuperci, fumat inauntru, senviciurile perfecte, cimitirul.

am avut vizitatori inainte sa plecam (fr. si gr.) si mi-a placut de ei.

bilant2008 facut in masina cand ne-am intors de la new orleans, si ce repede a trecut timpul prin alabama. alabama !

problema cu america (problema mea) e ca daca nu am viata personala f. intensa, ceea ce nu pare ca pot avea, ma cred intr-un perpetuu film, si asta e cel putin confuzant. lucrurile nu au carne (grad de realitate).

ptr. 2009 as vrea sa nu ma mai gandesc la aici si acolo, UNDE e mai bine, la Orase si Tari si Continente. sa fie ok oriunde, dar asta inseamna sa trec de un prag, care e cel mai greu prag, zic eu. tot ptr. 2009 imi mai doresc sa ma gandesc la oameni cum ma gandeam inainte (iar incep) adica cu bucurie compasiune dedicatie, deci lor sa li se intample lucrurile cele mai minunate, de care eu, prin intermediul compasiunii, sa ma bucur.

azi o sa ma imbrac frumos si o sa mergem la revelion.

Ajun

Ecranul

cand nu scriu inseamna ca totul e ok sau chiar superok.

uneori ma gandesc ca se intampla ca in filme cand eroul nostru trece prin experiente intense nefamiliare care pana la urma se dovedesc a fi purificatoare si care il fac sa isi descopere un eu nou, mai bogat. sau mai e si varianta in care eroul descopera eul mai bogat si, mai mult, transforma experienta intensa si nefamiliara in ceva inaltator precum o carte sau un film.

insa asemenea lucruri se intampla in filme si de aceea le iubim :)

in viata nu stiu inca cum se intampla, o sa spun de indata ce aflu. oricum dat fiind ca lucrurile se intampla ORICUM mai lent, e posibil sa nici nu ne dam seama ce s-a intamplat de fapt. e greu sa elimini timpii morti.

cred ca multi isi imagineaza momentul final in varianta de film, momentul pe care daca bine tin minte chiar l-am intitulat cu prietenii (oli?) 'ecranul'. cand iti vezi derulate pe ecran imaginile importante din viata ta, si abia atunci afli ce a fost important si in ce ordine. desigur conceptul e larg raspandit in fictiunea de toate genurile, acum mi-am adus aminte doar de 'romanul adolescentului miop' in care aparea ('caci aici pe pamant traim intr-un cumplit relativism', parca).

**
am visat cu prieteni, visele se petreceau in ro., am visat si cu did, se facea ca statea in fata casei, pe iarba, intr-o rochie mai vintage, langa un stalp daramat, si citea si din timp in timp radea de trecatori. in viata reala, cineva (F.) va face un gest neasteptat si deci nesperat, care mi-a umplut inima. in acest timp altcineva (I.) face mereu gesturi care imi umplu inima, inima este importanta, e cea mai importanta. apropo, m-am gandit o zi intreaga, ziua in care am mancat gyros la tejghea si am fost la magazine, cum imi umpleau inima faptele bune pe care le faceam spontan si instinctiv, si ca as vrea de acum inainte sa fac la fel, insa nu stiu daca se va mai putea spontan si instinctiv, probabil ca nu. oricum, a fost o zi in care mi s-a parut ca pot alege intre, ca sa simplific, alb si negru, si ca nu vad de ce as alege altceva decat alb. motivul ar fi unul singur, inca, si anume 'memoria unei tristeti', care, ca orice memorie, se sterge cu timpul si cu faptele bune si cu filmele si toate celelalte.

Legaturi

As vrea sa inteleg complet si definitiv ce se petrece in creierul exilatului. Sa mi se prezinte un grafic care sa nu lase nimic neexplicat. Deocamdata nu imi place deloc ce se intampla in creierul exilatului, si asta probabil si pentru ca nu inteleg. Isabel Allende vorbea de pierderea unui firesc al tau cu ce e in jurul tau. Nu mai iei lucrurile asa cum sunt, cu sentimentul ca asa trebuie sa fie, ca asa au fost date. Exilatului nu-i mai e dat sa simta asta. Nimic din ce e in jurul lui nu mai e dat, pentru ca nu pot fi mai multe daturi. Datul e unul singur. Pentru exilat, care stie deja ca nu mai e unul singur, ca aici e un dat, altundeva altul, a disparut deci insasi notiunea. Ceea ce e in jurul lui nu il mai fixeaza. Exact cuvantul ala: dezradacinat. Senzatia e foarte nelinistitoare. Daca nu mai exista legatura data intre tine si ce e in jurul tau, trebuie cautate alte legaturi, pentru ca nu se poate trai fara legaturi. Ma gandesc ca acele alte legaturi trebuie sa fie mai trainice, nu?, pentru ca nu mai sunt un rezultat al purei intamplari de a fi intr-un anume mediu inconjurator si nu in altul. Ele trebuie sa functioneze oricand. Ma gandesc la principiul (care poate fi lipsit de orice temei de fapt), pierzi ceva castigi ceva. Insa pierdutul si castigatul nu neaparat se inlantuie. Exista un timp suspendat in care ai pierdut ceva si inca nu ai castigat nimic. Durata, ca orice durata sufleteasca, e necunoscuta. Timpul suspendat intre ce ai pierdut si ce e posibil sa castigi e cel mai nelinistitor.

Jurnal
Acum sunt la ionuka si la maikel. Ei sunt la scoala. Aud ceasul, ceea ce imi aminteste de romania, nu stiu de ce, si mai aud si cainii latrand, ceea ce iar imi aminteste de casa si mai precis de bunici. Aici natura, din cate am vazut, nu e ca la V. E mai salbatica, mai putin constransa. Asta imi place. Imi mai place si casa, e mare si are multe locuri anume. Am vorbit cu prieteni pe net. Am intermediat o barfa, cu reala placere. As putea sta mult timp pe veranda in fata casei, sa ma uit la oameni, la copaci, la veveritele care merg pe sarma, si sa incerc sa uit.

de maine

inotam azi, una din chestiile care m-a relaxat, cum imi propuneam, si imi dadeam seama ca eu nu simt nimic ca e ultima zi aici, poate ultima data cand vad orasul asta sau tara asta. obiectiv vorbind stiam ca ma bucur, dar nu simteam bucurie. apoi m-am gandit ca poate asa e normal cum inaintezi in varsta sa ti se toceasca emotiile si apoi m-am mai gandit ca e chiar mai bine. dupa excesul din ultima luna jumate nu mai vreau emotii, eu ziceam ca de niciun fel, dar de fapt nu le mai voiam pe alea oribile. dar daca e sa le dau pe toate sau sa le iau pe toate mai bine le dau si gata, vad ca merge si asa. faci un lucru, apoi faci altul, apoi altul, apoi te culci, dupa care te trezesti si incepi iar si faci un lucru si apoi altul si tot asa.

am vazut doua filme calumea, "Il y a long temps que je t'aime", grav si emotionant, cu multe straturi, toate serioase, si in fine inteleg adoratia kristin scott thomas. si "Estrellita", un film sloven, minunat, cu iz rusesc, nevasta si amanta care pana la urma merg la un pahar, si un anume fel de lightness cu lucruri care se rezolva gratios pana la urma pentru ca au intervenit, uneori comic, ingerii, frumos film.

am mai fost si la un spectacol de dans, prost, si cu niste costume sinistre. am vibrat numai la un fragment, despre o emigranta chineza, care imi dadea intr-adevar senzatia aia nelinistitoare ca iti schimbi pielea emigrand.

am terminat isabel allende, "Tara mea inventata", niste lucruri foarte adevarate despre exil. m-a facut curioasa sa citesc romanele ei, chiar voiam f. mult, numai ca nu in engleza. in loc de asta am inceput un orhan pamuk, care nu stiu inca daca imi place sau nu, "La vie nouvelle" se cheama, am zis ca se potriveste momentului, sau daca nu sa fortam putin.

aaa, si iar m-am intalnit cu oameni, acuma am fost vecina cu ei, am vorbit am ras am baut bere, ma rog ce fac oamenii cand se vad si se simt bine. da si am mai fost si la o alta socializare care a fost oribila, nu ar fi trebuit sa ma duc dar nu am putut sa spun nu, in fine, vesnicele chestii care tot sper sa se termine, si care se vor termina de maine.

maine o sa fiu la ionuka, totul se va schimba si va fi bine, continuu.